Distribuția voucherelor sociale va începe săptămâna viitoare

Ministerul  Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat astăzi că distribuția voucherelor sociale va începe cu data de 13 iunie.

Într-o conferință de presă de la Palatul Victoriei, Marcel Boloș a fost întrebat când va începe împărțirea voucherelor, ținând cont de faptul că reprezentanții Poștei Române nu le-a primit.

„Nici nu aveau cum. Am spus de nenumărate ori în spaţiul public că procesul este de emitere a acestor vouchere, lucru care se întâmplă în momentul de faţă. Unităţile emitente acest lucru îl fac şi domnul director general (al Poştei Române – n.r.) trebuia să vă spună că după ce au fost emise aceste vouchere, urmează distribuţia. Distribuţia începe cu data de 13 iunie, aşa cum am precizat la fiecare intervenţie în spaţiul public, şi după aceea urmează încărcarea”, a declarat Marcel Boloș.

Peste 2,5 milioane de persoane vor beneficia de vouchere sociale în valoare de 250 lei. Acestea se vor acorda o dată la două luni până la finalul anului.