Directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi un inspector din instituţie, cercetaţi de DNA după ce ar fi primit câte 1.000 de lei pentru un aviz necesar PUZ-ului unui teren

DNA

Directoarea executivă a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa Magdalena Tiţă şi o altă femeie, inspector în cadrul aceleiaşi instituţii, sunt cercetate de DNA pentru luare de mită după ce ar fi primit câte 1.000 de lei de la o persoană pentru a emite un aviz pentru planul urbanistic zonal în ceea ce priveşte un teren din localitatea Valu lui Traian.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de joi, faţă de inculpata Magdalena Tiţă, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa, pentru luare de mită, a anunţat DNA.

Potrivit sursei citate, în acelaşi dosar procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Elena Mădălina Cliante, inspector superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa, cercetată în libertate pentru luare de mită.

”În data de 09 noiembrie 2022, inculpatele Tiţă Magdalena şi Cliante Elena Mădălina, în calităţile menţionate mai sus, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei de fiecare), pentru a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, în sensul emiterii unui aviz necesar realizării planului urbanistic zonal pentru o suprafaţă de teren amplasată în localitatea Valu lui Traian”, a arătat DNA.

Pe timpul controlului judiciar, Magdalena Tiţă trebuie să respecte obligaţii, între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta (sau să nu exercite prerogativele funcţiei de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa, precum şi pe cele specifice activităţii de control şi verificare la nivelul DJC Constanţa, în vederea respectării aplicării reglementărilor legale din domeniul culturii şi patrimoniului naţional. Acesteia i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Celor două inculpate li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.