Directorul Directiei Judetene de Cultura Iasi: “Am semnat fara emotii receptia lucrarilor la Bojdeuca lui Creanga!”
Restaurarea Bojdeucii lui Ion Creanga a respectat planul aprobat de Comisia Zonala a Monumentelor istorice au mentionat cei implicati in derularea acestui proiect.
“Am semnat fără emoții recepția de lucrări la acest obiectiv. Sunt folosite materiale din epocă, nu sunt introduse, așa cum a circulat, tablă pe acoperiș, gresie, faianță, parchet melaminat”, a declarat, directorul Direcției Județene de Cultură Iași, Bobi Apăvăloei, care a prezentat, alături de arhitecți rezultatul final al reabilitării.
“Lucrările de intervenție și de restaurare au păstrat fidel imaginea Bojdeucii, cu materialele tradiționale, chiar tehnicile de atunci. Am încercat să le reproducem, motiv pentru care, de exemplu, șița a fost bătută de meșteri populari. Tencuielile au fost prelucrate cu mâna ca să păstrăm acea vibrație a casei tradiționale. Nu toate tâmplăriile s-au restaurat, ele sunt din stejar. Au trecut prin mâna unor restauratori de la Palatul Culturii care au păstrat într-adevăr tonurile foarte închise de lemn. Deci da, sunt niște tonuri închise la tâmplărie. Asta pentru că așa arăta în epocă”, a declarat arhitectul Filip Ciobănașu.