Directia Judeteana de Drumuri solicita aprobarea unui credit de angajament pentru repararea drumului Henci – Podu Iloaiei

Consilierii judeteni vor analiza in urmatoarea sedinta necesitatea aprobarii unui credit de angajament pentru repararea drumului DJ 282 D Henci – Podu Iloaiei.

Tronsonul de Drumul judetean DJ 282D prezinta o serie de degradari precum gropi, valuriri, fagase ce necesita a fi remediate. Actiunea fenomenului de inghet-dezghet, fenomenele de eroziune si scurgerea deficitara a apelor s-au dovedit factori distructivi agresivi, aducand sectorul de drum intr-o stare tehnica rea. ln prezent, pe anumite portiuni ale traseului, drumul este prevazut partial cu santuri, iar transversal
exista podete tubulare de preluare a apelor din santuri.

Podetele existente prezinta degradari ale elementelor constructive, sunt colmatate si/sau subdimensionate, neavand capacitatea corespunzatoare de preluare a apelor pluviale si din acest motiv platforma drumului se afla sub influenta apelor pluviale. Pe unele zone apa balteste, astfel drumul devine anevoios sau chiar impracticabil in sezoanele ploioase.

„Din punct de vedere al starii tehnice a drumului judetean analizat, aceasta este „rea”, traficul
desfasurandu-se cu dificultate”, se mentioneaza in nota de fundamentare. Pentru 408 metri de drum, Directia Judeteana de Drumuri si Poduri solicita aprobarea unui credit de angajament in valoare de 1,4 milioane de lei cu TVA.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!