Dileme legate de amplasarea statuii lui Alexandru Grigore Ghica în municipiul Iași
Proiectul de ridicare a unui monument dedicat ultimului domnitor al Moldovei, Alexandru Grigore Ghica, a generat o dispută instituțională după ce Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Iași a avizat un amplasament diferit de variantele rezultate în urma consultărilor publice și profesionale organizate de Primăria Municipiului Iași.
Potrivit municipalității, în zilele de 8 și 13 mai 2026 au avut loc întâlniri de consultare la care au participat istorici, oameni de cultură, arhitecți și urbaniști, cu scopul de a identifica cea mai potrivită locație pentru amplasarea monumentului.
În urma analizării a șapte variante, specialiștii au ajuns la un consens privind două amplasamente considerate adecvate: spațiul verde dintre Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și zidul vechii Curți Domnești, respectiv zona laterală a Școlii Primare „Gheorghe Asachi”, pe amplasamentul fostului Hotel Petersburg.
Cele două propuneri au fost înaintate Ministerului Culturii pentru obținerea avizului necesar. Cu toate acestea, înainte ca ministerul să își exprime punctul de vedere, Direcția Județeană pentru Cultură Iași a emis, la 20 mai 2026, un aviz prin care a stabilit un alt amplasament: alveola de acces în Parcul Expoziției din Copou, pe locul fostei statui a Ostașului Sovietic.
Reprezentanții Primăriei susțin că această variantă nu s-a regăsit printre cele analizate și transmise Ministerului Culturii, apreciind că decizia ignoră concluziile specialiștilor implicați în procesul de consultare.
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a criticat public hotărârea DJC Iași, afirmând că instituția a adoptat o poziție proprie fără a ține cont de rezultatele dialogului profesional și fără a aștepta analiza ministerului de resort.
„Direcția Județeană pentru Cultură Iași a decis de la sine putere zona acestui amplasament, o variantă ce nu se regăsea printre cele propuse Ministerului Culturii. Practic, s-a comis un gest de impolitețe față de participanții la dialog, avizându-și propriul punct de vedere”, a declarat edilul.
În acest context, Primăria Municipiului Iași lansează un apel către comunitatea academică, specialiștii în patrimoniu, arhitecți și reprezentanți ai mediului cultural să își exprime public opiniile cu privire la decizia emisă de DJC Iași.
Municipalitatea și-a exprimat încrederea că Ministerul Culturii va analiza situația și va adopta o decizie finală care să țină cont de argumentele profesionale și de importanța istorică a monumentului dedicat lui Alexandru Grigore Ghica.