Dosarul 10 august a fost clasat. Politicienii si sefii jandarmilor scosi basma curata

Sharing is caring!

DIICOT a anuntat astazi clasarea dosarului 10 august 2018. Politicienii si sefii jandarmilor scapa basma curata. Cativa jandarmi vor fi urmariti penal de Secția Parchetelui Militar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru violente nejustificate asupra protestatarilor si abuz. DIICOT a dispus:

1. Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale;

2. Declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ”în data de 10.08.2018, începând cu ora 1800, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

3. Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

DIICOT a precizat si urmarile mitingului din 10 august 2018:

-S-a acordat prim-ajutor medical la 1,4% dintre manifestanți, respectiv 2,8% dintre jandarmi; au fost transportați la spital 0,19% dintre manifestanți și 1,18% dintre jandarmi; au fost internați 0,02% dintre manifestanți, respectiv 0,25% dintre jandarmi; au fost deteriorate un număr de 60 de căști de protecție, 62 de scuturi de protecție, 10 apărători pentru coate și genunchi; au fost sparte parbrizele a 12 mijloace auto și s-au produs alte deteriorări la un număr de 21 de mijloace auto, etc.700 de persoane au depus sesizări/memorii la parchetele militare
(PMTMB și SPM) majoritatea ca urmare a îndemnului public adresat în
acest sens de către organele de urmărire penală;

-Dintre cele 700 de persoane care au depus sesizări/memorii, 13 persoane nu au participat efectiv la protest, urmărind cursul evenimentelor în mass media, iar pentru 2 persoane situația reclamată este neclară, fapt ce nu a putut fi acoperit în cursul urmăririi penale întrucât, deși citate în mod repetat, acestea nu s-au prezentat în vederea audierii și detalierii circumstanțelor reclamate. De asemenea, 1 persoană declară că a participat la protest în data de 10.08.2018 între orele 1210-1240, interval orar în care nu au existat incidente, despre cursul ulterior al evenimentelor luând cunoștință din mass-media cu ocazia ajungerii la domiciliu;

-Din totalul celor 625 de persoane care au depus sesizări/memorii și au răspuns citației în vederea audierii, un număr de 28 de persoane au precizat că nu se consideră persoane vătămate în cauză și vor să fie audiate doar în calitate de martor cu privire la evenimentele din 10.08.2018;-Din rândul celor 597 de persoane care au depus sesizare/memorii, au fost audiate în cursul urmăririi penale și au dat declarații în calitate de persoane vătămate, un număr de 10 persoane figurează în categoria celor sancționate contravențional, iar pentru un număr de 16 persoane au fost deschise dosare penale (9 dintre acestea au fost atât sancționate contravențional cât și cercetate în dosare penale). Toate cele 17 persoane au fost sancționate contravențional/penal pentru fapte săvârșite pe parcursul mitingului din 10-11.08.2018; din totalul celor 700 persoane care inițial au depus sesizări/memorii la parchetul militar, un număr de 542 de persoane au reclamat exclusiv faptul că au fost expuse gazelor iritant lacrimogene, 135 persoane au reclamat faptul că pe lângă expunerea la gaze iritant lacrimogene au suferit și vătămări corporale ca urmare a acțiunilor jandarmilor, 3 persoane au reclamat exclusiv vătămări corporale ca urmare a acțiunilor jandarmilor, 17 persoane au reclamat modul de intervenție și de exprimare (injurios) al jandarmilor față de manifestanți, la modul general, 1 persoană a reclamat modul în care au acționat manifestanții împotriva jandarmilor, 1 persoană a reclamat modul defectuos în care a fost organizat protestul, iar 1 persoană a reclamat persoanele care au incitat la depunerea de plângeri penale împotriva jandarmilor;

-In susținerea afirmațiilor formulate, un număr de 131 persoane au depus certificate medico-legale. Dintre acestea, pentru 32 de persoane nu s-au prescris zile de îngrijiri medicale, fie cu motivația că persoanele expertizate nu au prezentat la momentul examinării leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale, fie leziunile reclamate erau mai vechi și nu aveau legătură de cauzalitate cu evenimentele din data de 10.08.2016, înregistrându-se în același timp și 7 situații în care s-au prescris zile de îngrijiri medicale pentru leziuni a căror legătură de cauzalitate cu evenimentul reclamat (expunerea la substanțe iritant-lacrimogene și/sau lovituri aplicate de jandarmi în data de 10.08.2018) nu s-a putut stabili.

shares