Dezvoltator imobiliar din Iași, vizat într-un dosar Antifraudă. Prejudiciu de peste 13 milioane lei
Inspectorii Antifraudă fiscală din cadrul ANAF au identificat, în urma unor acțiuni
de control desfășurate în domeniul imobiliar, un prejudiciu total de peste 13
milioane de lei adus bugetului de stat de către un dezvoltator imobiliar din
municipiul Iași și de catre o persoană fizică ce deține și controlează societatea
verificată.
În cadrul verificărilor efectuate, inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că
societatea verificată, care a construit și comercializat opt blocuri de apartamente,
a utilizat un mecanism repetitiv și constant de înregistrări contabile nereale, în
contradicție cu situația de fapt, pentru a amâna nejustificat evidențierea în
contabilitate a veniturilor impozabile obținute din vânzarea imobilelor. Scopul
acestor practici a fost disimularea situației reale și evitarea achitării obligațiilor
fiscale aferente, inclusiv a impozitului pe profit.
Potrivit constatărilor, apartamentele fuseseră deja predate cumpărătorilor pe baza
unor procese-verbale, iar aceștia utilizau efectiv imobilele și achitau direct
dezvoltatorului contravaloarea utilităților. În urma acestor fapte, a fost cauzat un
prejudiciu în valoare totală de 10,80 milioane de lei la bugetul de stat.
Totodată, în cadrul unei acțiuni de control conexe privind veniturile persoanei
fizice care deține și controlează societatea, inspectorii ANAF Antifraudă au
constatat că aceasta a realizat venituri din vânzarea de terenuri și apartamente în
nume personal, fără a declara integral sumele obținute. Ca urmare, a fost stabilit
un prejudiciu suplimentar adus bugetului de stat, în valoare de 2,28 milioane de
lei.
Având în vedere constatările rezultate în urma acțiunilor de control, ANAF
Antifraudă va dispune măsurile legale care se impun, inclusiv sesizarea organelor
de urmărire penală, în condițiile legii.