Dezvoltarea infrastructurii pentru transportul alternativ, în atenția Consiliului Județean

275228783_321376956690681_6714390686347349940_n

Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, Marius Sorin Danga, vicepreşedinte al CJ, şi Andrei Cazacu, administrator public al judeţului, s-au întâlnit cu primarii din Zona Metropolitană Iași, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, Direcției Silvice Iași, APTA – Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași, directorul executiv al ADI Zona Metropolitană Iași și specialiștii din Consiliul Județean pentru a discuta despre implementarea unui proiect pentru construcția de piste de biciclete în zona metropolitană.

„Avem un instrument foarte important la dispoziție, mă refer aici la PNRR – Programul Național de Redresare și Reziliență, și acum este ocazia să valorificăm această oportunitate și să putem obține finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii de piste de bicicletă.În perioada următoare, vom stabili trasee pentru piste de biciclete care să faciliteze accesibilitatea către municipiul Iași și, totodată, să fie interconectate cu obiectivele turistice din zona metropolitană. Pistele de bicicletă sunt o componentă importantă din strategia de dezvoltare a mobilității urbane și trebuie să ne asigurăm că acestea sunt integrate în proiectele de infrastructură”, a declarat preşedintele CJ, Costel Alexe.