Dezastru pentru autostrazile din zona Moldovei. Segmente din A7 si A8 scoase din PNRR
Dezastru pentru autostrazile din zona Moldovei. Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), in urma unor probleme la procedurile de achiziție.
Dragoș Pîslaru, ministrul Investitiilor nu a precizat despre ce segmente din aceste autostrăzi este vorba. România a inclus în PNRR toate cele 13 loturi din Autostrada Moldovei A7, cu o lungime totală de 319 kilometri, dar și două loturi din Autostrada Unirii A8.
Autostrada Moldovei urma chiar să fie finalizată integral în acest an.
Dragos Pîslaru – Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: “Deja autoritățile care știu de mult această situație și dacă nu au progres deloc nu se pot termina ceva până în august 2026, inclusiv la nivel tehnic au recunoscut acest lucru și ce facem acum, așa cum am spus de altfel data trecută, căutăm surse alternative de finanțare pentru proiectele prioritare, gen segmentele de autostradă din A7 și A8 care v-am spus că nu mai sunt prinse în PNRR; așa cum au rămas, și asta este vestea bună, segmente pe care le finanțăm acum integral cu tot cu componenta națională, ceea ce este o veste foarte bună pentru că putem împinge foarte clar finalizarea lor. Referitor la ce mă întrebați, probleme de achiziții, nu o să vă iau proiect cu proiect acum, o să vă pot spune doar că este vorba de nerespectarea regulamentului european cu privire la achizițiile publice, în sensul că anumite erate, de exemplu, la aceste achiziții nu au fost publicate în jurnalul oficial al Uniunii Europene”.