Detonatorii de bancomate din Galați au fost trimiși în judecată

liesti

Autorii jafurilor explozive de la bancomatele din Lieşti şi Tuluceşti, din luna septembrie 2020, au fost trimişi în judecată.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 5 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, nerespectare a regimului materiilor explozive în formă continuată, distrugere în formă continuată, furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare în formă continuată, instigare la conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare în formă continuată, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere în formă continuată, instigare la conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere în formă continuată, punere în circulaţie a unui autovehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare în formă continuată, încredinţare spre conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere în formă continuată, toate în concurs real.

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, pe raza judeţului Galaţi, inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de furt calificat, nerespectare a regimului materiilor explozive şi distrugere, structură infracţională care a activat până la momentul depistării în flagrant, respectiv până la data de 22.10.2020. Astfel, având aplicate măşti pentru disimularea fizionomiei, prin distrugere, folosind un dispozitiv de tip “pizza slide”, prin scoaterea din funcţiune a sistemelor de supraveghere precum şi prin violarea sediului profesional, inculpaţii au sustras sau au încercat să sustragă din ATM-urile unor agenţii bancare de pe raza localităţilor Lieşti, Tuluceşti – judeţul Galaţi şi Vulturu – judeţul Vrancea sume de bani, prejudiciul cauzat fiind de peste 117.590 lei.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, se arată în comunicatul DIICOT.