Detalii șocante din ancheta crimei din Mangalia. Adolescenta care și-a ucis prietena, povestește în detaliu cum a acționat: „A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat, timp în care m-a zgâriat pe mână şi pe gât”

Crima înfiorătoare care a avut loc într-o cameră de hotel din staţiunea Saturn a fost povestită secundă cu secundă. Adolescenta care a recunoscut că şi-a ucis cea mai bună prietenă a povestit fiecare pas pe care l-a făcut înainte, dar şi după ce i-a curmat viaţa Alinei.
Ancheta devine tot mai complicată, pentru că în peisaj apare un complice misterios care, spun surse din rândul investigatorilor, ar fi ajutat-o pe tânără să îşi omoare amica. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional!
(…) aveam un cuţit de bucătărie, pentru a-l folosi la prepararea hranei. Într-un moment de furie, întrucât Elena (n.r Alina) îmi răspundea evaziv, am început să tremur, am luat cuţitul care era pe un raft şi inițial am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o. (…) A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat, timp în care m-a zgâriat pe mână şi pe gât şi chiar şi pe spate (…)
Este mărturia înfiorătoare a tinerei care şi-a ucis cu sânge rece prietena din copilărie. Faptul că Alina îşi dorea să se întoarcă acasă, în Vaslui, a făcut-o să îşi piardă cumpătul. De acolo şi până la crimă a mai fost doar un pas. Deşi s-a luptat jumătate de oră pentru a scăpa din mâinile prietenei sale, Alina… nu a mai avut nicio şansă. Pentru a şterge urmele crimei odioase din camera de hotel, atacatoarea a conturat un plan macabru.
(…) După ce a decedat, am luat valiza Elenei (n.r Alinei), am scos hainele (…) şi cu greu am introdus-o în valiză. (…) Am găsit un taxi pe internet şi taximetristul m-a intrebat în mod repetat ce am în valiză (…) I-am răspuns că am haine şi rechizite pentru şcoală. Taximetristul m-a crezut şi a plecat. (…)
„Când am vrut să o ajut, îi zic: Ce ai în valiza asta? Am tras într-o parte şi l-am dat jos. Mi-a zis că are nişte haine şi nişte rechizite! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a omorât şi pe mine.” a povestit taximetristul care a dus-o pe fata in parc.
La ora 4:30, cu trolerul în care îşi băgase prietena moartă, adolescenta coboară din taxi şi ajunge în parcul din apropierea plajei.
Ca să îl facă să tacă, i-a dat 200 de lei pentru cursa care costa 25. Apoi a mers până aici. A scos trupul prietenei sale din valiză şi l-a lăsat sub bancă.
(…) Am încercat să o pun pe bancă, dar era grea şi nu am putut. Am luat valiza cu mine şi am plecat la hotelul unde eram cazată. (…)
Pentru o secundă se opreşte şi verifică trolerul. Mai apoi caută un loc unde să arunce arma crimei.
(…) Cuțitul îl pusesem sub salteaua patului meu (…) l-am luat şi l-am ambalat într-un sac din plastic, de culoare galbenă, pentru găleata de gunoi şi l-am dus la ghena hotelului. (…)
La ora 04:46, camerele de supraveghere surprind momentul şocant în care trupul Alinei, fata de 18 ani, este descoperit sub bancă. Doi băieţi trec prin parcul Tosca din Mangalia. Li se pare ceva suspect. Se opresc, aprind lanterna telefonului şi se îngrozesc. Sună imediat la 112.
Tot în declaraţiile sale, tânăra recunoaşte că în momentul în care poliţiştii au ridicat-o de la locul de muncă a încercat să inventeze o altă poveste pentru a scăpa.
(…) am recunoscut fapta deoarece am vazut în filme faptul că dacă recunoşti fapta săvârşită primești o pedeapsă redusă. (…) Regret săvârşirea faptei şi mentionez că nu am fost conştientă de ceea ce am făcut. Chiar am fost cele mai bune prietene de-a lungul anilor. (…)
Anchetatorii caută acum alt fir – vorbesc despre un complice al fetei care a recunoscut omorul. Medicii legiști susțin că este imposibil să fi comis singură crima. Nu ar fi avut suficientă forţă să lovească atât de precis. Din arest, adolescenta i-a spus mamei sale că regretă enorm.
Anul viitor, după ce termina liceul, Alina plănuia să se căsătorească şi să meargă la facultate.
Sergiu, iubitul Alinei: Mai făcea aşa glume, că iub, dacă să mor, am făcut bani şi să iei sicriu din banii mei. De permis, tot aşa, trebuie 2 mii de lei si sa iaba, sa nu ceara de la nimeni, Daca dau si iau o sa fiu prima din familie. Era sufletul meu.
Îmbracată în mireasă, Alina va fi condusă, astăzi, pe ultimul drum.