Desertul otrăvit de la tomberon. Anchetă pentru depistarea celui care a aruncat medicamentele mâncate de copiii din Roman

Autoritățile din Neamț au declanșat anchete în cazul copiilor intoxicaţi cu medicamente găsite la pubelele de gunoi. S-a întâmplat într-un cartier al Romanului (Neamț), iar Poliția şi Direcţia de Asistenţă Socială fac acum cercetări.
„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la cei 13 copii din Roman, care au ajuns la spital cu diagnosticul intoxicaţie medicamentoasă, instituţia s-a autosesizat, cazul fiind cercetat de specialişti. Verificările vor fi efectuate pentru o presupusă neglijare“, a transmis Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamţ.
Cercetări în cazul copiilor intoxicați, care s-a petrecut pe data de 15 martie 2023, în cartierul de locunţe sociale din strada Fabricii din Roman (Neamț), fac şi polițiştii, încercându-se identificarea persoanei care a dat dovadă de imprudenţă, aruncând la tomberoanele de gunoi medicamente expirate.