Descoperă trista istorie a ruinelor Conacului Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița. A rămas o ruină

Aflat pe terasa vestică a râului Bahlui, în apropiere de emblematicul Deal Cătălina, celebra podgorie Cotnari sau cunoscuta biserică Sf. Gherorghe din Hârlău, într-un cadru pitoresc la confluența cu pârâul Buhalnița, satul Ceplenița îți oferă o perspectivă unică asupra istoriei vechi de măcar 4 secole. Menționată prima dată în anul 1600 printr-un document in care Ieremia Movilă oferă mai multe sate și moșii (intre care și seliștea Ceplenița) vornicului Nestor Ureche, satul Ceplenița a avut ca martor al istoriei sale Conacul familiei Cantacuzino-Pașcanu, astăzi aflat în ruine.

Construit în perioada 1600-1605 de Nestor Ureche și apoi extins în 1835 de Iordache III Cantacuzino-Pașcanu , conacul a fost mărturia unor vremuri strălucite, adăpostind în trecut numeroși proprietari iluștri.

Cu toate că astăzi, doar ruinele exterioare și beciurile au mai rămas din acest conac magnific, ele continuă să povestească o parte din bogata istorie a locului. Despre ele se spune că au fost martore la negocieri și schimbări de proprietari, de la boierii Ureche la Pascu Lupașcu-Buhuș și familia Cantacuzino-Pașcanu și mai apoi, prin trecerea timpului, la familia Zarifopol. Cu instaurarea regimului comunist, conacul și moșia au fost expropriate și au trecut în proprietatea satului.

În ciuda încercărilor de renovare în anul 1984, banii alocati au fost cheltuiți greșit, iar în cele din urmă, clădirea a fost distrusă intenționat în 1986. După revoluția din decembrie 1989, localnicii au început să dărâme zidurile conacului, folosind cărămida ca material de construcție pentru alte locuințe, inclusiv casa parohială.
Alături de conac se află Biserica Sfinții Voievozi din Ceplenița, construită în același timp cu conacul, fiind și ea o mărturie a trecutului glorios și un loc de închinare pentru localnici.

Recent, s-au desfășurat eforturi de punere în valoare și revitalizare a acestui loc istoric prin Școala de Vară de la Ceplenița, unde participanții au contribuit la cercetarea și documentarea istoriei patrimoniului.

Cu toate că ruinele reprezintă o pată neagră în istoria conacelor din România, ele rămân o mărturie a trecutului și o sursă de inspirație pentru viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *