Descinderi de amploare în Vrancea și Galați. Zeci de percheziții în dosare de trafic de droguri

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, împreună cu polițiștii de la Crimă Organizată, au descins, ieri, în județele Vrancea și Galați.

45 de percheziții domiciliare au fost puse în aplicare în trei dosare penale ce vizează constituirea unor grupări de criminalitate organizată, trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive.

Din anchetă a reieșit că, pe parcursul anului trecut, mai multe persoane au format două rețele care aveau ca scop obținerea de profituri substanțiale din vânzarea de droguri. Printre substanțele comercializate erau cannabis, cristal și produse psihoactive, toate distribuite consumatorilor din cele două județe.

Peste 100 de persoane au fost vizate de mandate de aducere, iar audierile sunt în desfășurare la sediul DIICOT Vrancea.

Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor DIICOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *