Descărcări electrice, vijelii, grindină. Atenționare ANM, valabilă și pentru zona Moldovei

furtuna-ploaie-munte

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până miercuri în 29 de judeţe, precum şi o informare de vreme rea în rest, ce va expira joi seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 mai, ora 15:00 – 26 mai, ora 11:00, pe durata Codului galben, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, precum şi în vestul şi nordul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 de l/mp.

De asemenea, temporar, vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, cu rafale ce vor depăşi 80 – 90 km/h.

Judeţele aflate sub atenţionare Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Conform prognozei de specialitate, în perioada 25 mai, ora 15:00 – 27 mai, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de vreme instabilă, la început în vestul şi nord-vestul ţării, seara şi noaptea de marţi spre miercuri (25/26 mai) în sud-vest, centru şi nord-est, apoi cu precădere în sud, centru şi est.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.