Dealer de droguri arestat pentru o luna dupa ce a fost prins de procurorii DIICOT Iasi cu 1,4 kilograme de canabis

In prima zi a anului, procurorii DIICOT Iași au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în ziua de 28.09.2023 acesta a deținut, fără drept, în vederea comercializării, cantitatea de 1, 4 kilograme canabis descoperită la domiciliul său cu ocazia percheziției.

La data de 05.01.2024, judecătorii Curții de Apel Iași au admis contestația formulată de procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Iași și au dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul Antidrog și ai Secției 4 Rurală Miroslava din cadrul IPJ Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *