De la 1 iulie va intra în vigoare programul Rabla 2

Emil Boc, presedintele Asociației Municipiilor din România, a anunțat că de la 1 iulie va intra in vigoare programul Rabla 2. Conform acestui proiect, romanii vor putea preda masinile vechi autoritatilor locale si vor primi in schimb o suma de bani, fara a fi obligati sa isi cumpere autoturisme noi.
Masinile mai vechi de 15 ani vor putea fi predate la administratiile locale, unde vor primi pentru acestea 3.000 de lei, din care 1.500 de lei este partea primariei iar 1.500 de lei de la Agentia Fondului de Mediu prin Ministerul Mediului.
Asociatia Municipiilor a mai cerut Guvernului un program predictibil pentru termoficare, astfel incat primarii sa fie pregatiti din timp pentru iarna viitoare. O alta solicitare a tinut de implicarea mai mare a autoritatilor locale in realizarea ghidurilor de finantare prin Planul National de Redresare si Rezilienta.