De ce a respins CCR primele contestaţii la candidatura lui Călin Georgescu. BEC se reuneşte astăzi de la ora 18:00

Curtea Constituţională a respins sâmbătă primele contestaţii faţă de candidatura lui Călin Georgescu. Astăzi, de la ora 18:00, BEC urmează să analizeze dosarele de candidatură la alegerile prezidenţiale depuse de Călin Georgescu şi Nicuşor Dan.
Călin Georgescu şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, din postura de independent, la Biroul Electoral Central (BEC). În decurs de numai câteva ore, au fost depuse mai multe contestaţii privindu-l pe Călin Georgescu, atât la BEC, cât şi la CCR. O zi mai târziu, sâmbătă, CCR s-a reunit şi a respins cu unanimitate de voturi cele două contestaţii car îl vizau pe Georgescu.
În şedinţ de ieri, judecătorii CCR nu au luat în discuţie dacă Georgescu e sau nu eligibil pentru funcţia prezidenţială. Doar au constatat că au fost depuse prea devreme contestaţiile. ”Curtea nu a intrat pe fondul problemei, a analizat doar chestiunile procedurale. Decizia nu e nici măcar o victorie de etapă pentru Călin Georgescu, ci arată că cei care au depus contestaţiile s-au grăbit. Trebuiau să aştepte decizia BEC”, explică surse din CCR pentru News.ro.
Aşadar, BEC este instituţia care triază candidaţii în primă fază. Legea pentru alegerea preşedintelui României (370/2004) arată, la articolul 29, că BEC trebuie să anunţe înregistrarea sau respingerea candidaturii oricărui competitor politic. În cât timp? În termen ”de cel mult 48” de ore de la depunerea candidaturii. Abia decizia BEC, indiferent dacă e favorabilă sau defavorabilă unui candidat, poate fi contestată la CCR, în termen de 24 de ore.
sursa: observatornews.ro