David Popovici, de neînvins! A câștigat medalia de aur la proba de 50 metri liber

david

David Popovici a obținut medalia de aur la proba de 50 metri liber din cadrul Campionatului European de Înot pentru Juniori desfășurat ieri la Otopeni. Înotătorul a terminat cea mai scurtă și mai rapidă probă a competiției cu timpul de 22.16 secunde.

Tânărul, în vârstă de 17 ani, a mai câștigat două medalii de aur la campionatul pentru juniori care se desfășoară la Otopeni, la proba 200 m liber și cea de la ștafetă masculin 4×100 m liber.

De asemenea, David Popovici a devenit primul înotător din ultimii 40 de ani care a câștigat cele două curse de viteză (100 m și 200 m) la Campionatul Mondial de Nataţie de la Budapesta.