Dâmbovița | Jaf în cimitir. 3 bărbați au furat 14.000 de lei și bijuterii din cavouri

mormant

foto: gorjdomino

Trei bărbați au fost trimiși în judecată pentru profanare de morminte și furt calificat, după ce au jefuit 13 cavouri din cimitirul comunei Petrești, din județul Dâmbovița. Aceștia riscă până la 5 ani de închisoare fiecare.

Hoții au reușit să sustragă 14 mii de lei și mai multe bijuterii de aur.

Ei au profonat și mormântul unui copil de 2 ani, înmormântat luna trecută, dar și pe cel al unui bărbat care murise infectat cu SARS-CoV-2.

„Tot capacul era mișcat, dar nu mișcat de pe poziție, în așa fel încât să pară că nu s-a umblat nimic. Florile care acopereau tot mormântul erau mișcate înspre dreapta. După care m-am dus în spate și acolo se vedeau urmele de rangă, ce au băgat ei și cum au ridicat mormântul. L-au ridicat și au intrat înăuntru. Bani, verighete, cercei, unei femei i-a luat cerceii din ureche. La băiatul nostru i-a luat inclusiv bănuțul ăla care se pune la mânuță, de 50 de bani, nenorociții or fi zis că e de aur. Și inclusiv un om pe care l-au îngropat cu Coronavirus. L-au dezgropat și pe el, de au umblat și la omul ăla”, a declarat tatăl minorului pentru Digi24.

„Îi luaseră două brățări, lănțicul și bani, peste 10.000 de lei. Aici a știut cineva, i-a trimis cineva la sigur”, a zis mama copilului.

Infractorii căutau doar cavouri, cu persoane înhumate recent, după ce deschideau cavourile cu ranga, luau orice găseau de valoare în coșciugurile morților. Ei operau în toată țara la pont, dar au fost prinși cu câteva zile în urmă.

„Aceștia au fost depistați pe Autostrada 10 Sebeș – Turda, după ce în cursul nopții de 4 spre 5 decembrie ar fi  profanat șase morminte din localitatea Huedin”, a declarat Ana Maria Liță, purtător de cuvânt al IPJ Dâmbovița.

Inculpații se află acum în arest preventiv pentru 30 de zile.