Curtea Constituţională a României dezbate sesizările privind Legea ANI
Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările formulate faţă de legea privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, cu referire la extinderea obligaţiei de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese, sintagma ‘persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi’, intruziunea în viaţa privată.
Şeful statului arată în sesizarea publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale că, prin conţinutul său normativ, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale.
Este criticată claritatea normativă şi legalitatea sancţiunii, cu privire la sintagma ‘persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi’, regăsită în textul legii trimis spre promulgare preşedintelui.
‘Cele două texte extind obligaţia de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese de la titularul funcţiei publice la ‘soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi’, sub sancţiunea contravenţională prevăzută la articolul II punctul 21. Prima deficienţă ţine de claritatea normei: legea nu stabileşte niciun criteriu obiectiv – durată, convieţuire, interdependenţă economică, asumare publică – pentru identificarea momentului de la care o relaţie afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligaţiei. Nu sunt reglementate nici ipoteza relaţiei începute după numirea demnitarului, nici cea a încetării relaţiei, nici situaţia relaţiilor succesive. Sub aspectul previzibilităţii conduitei, aceasta contravine articolul 1 alineat (3) şi alineat (5) din Constituţie, care impun ca legea să fie clară şi accesibilă, astfel încât destinatarul să îşi poată adapta comportamentul’, se evidenţiază în sesizare.
Nicuşor Dan mai arată că ‘deficienţa capătă însă o gravitate specifică atunci când este privită prin prisma naturii sancţionatorii a normei, iar nu doar a clarităţii ei generale’.
‘O incriminare contravenţională nu poate lăsa persoanei vizate sarcina de a stabili, prin autoevaluare, dacă intră sau nu în sfera de aplicare a sancţiunii – elementul constitutiv al faptei trebuie să poată fi verificat în mod obiectiv. În lipsa unor criterii legale, norma deleagă practic organului de control sarcina de a defini, de la caz la caz, conţinutul incriminării, aspect ce excede exigenţelor articolul 1 alineat (5) aplicabile actelor normative cu caracter sancţionator’, se susţine în sesizare.
Totodată, este analizat, raportat la legea atacată la CCR, şi dreptul la viaţă privată al terţului, natura personală a răspunderii şi discriminarea între demnitari.
În acest sens, consideră şeful statului, ‘ingerinţa pe care norma criticată o produce asupra vieţii private a terţului nu rezistă testului de proporţionalitate impus de articolul 26 din Constituţie, coroborat cu articolul 20 din Constituţie şi cu articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului’.
Un al doilea viciu invocat, distinct de intruziunea în viaţa privată, este ‘extinderea directă a răspunderii asupra unei persoane care nu şi-a asumat niciodată statutul generator al obligaţiei’.
‘Independent de critica privind confidenţialitatea, norma ridică o problemă separată, care ţine de fundamentul răspunderii instituite. Prin Decizia nr. 297/2025, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea articolului 3 alineat (2) din Legea nr. 176/2010 nu pentru că obligaţia de declarare a veniturilor soţului sau ale copiilor majori ar fi, prin ea însăşi, neconstituţională, ci pentru că norma angaja răspunderea declarantului pentru corectitudinea unor date furnizate de un terţ – soluţie incompatibilă cu caracterul personal al răspunderii juridice, penale sau contravenţionale. Miza deciziei din 2025 a fost, aşadar, individualizarea răspunderii, iar nu protecţia confidenţialităţii datelor’, se mai arată în sesizare.
Norma criticată nu reia acest viciu, potrivit argumentaţiei, ci îl depăşeşte.
‘În speţă, nu mai este vorba despre răspunderea demnitarului pentru o informaţie furnizată de altcineva, ci despre răspunderea contravenţională proprie a terţului, respectiv o persoană care nu deţine nicio funcţie publică, nu exercită nicio prerogativă de autoritate şi nu a săvârşit niciun act propriu prin care să-şi asume statutul generator al obligaţiei. Legătura sa afectivă cu demnitarul devine, prin simpla ei existenţă, temei suficient pentru angajarea unei răspunderi contravenţionale proprii. Este, în esenţă, o variantă agravată a viciului identificat de instanţa constituţională prin Decizia nr. 297/2025, întrucât nu mai este răspunderea cuiva pentru fapta altuia, ci răspunderea unui terţ pentru o obligaţie pe care nu şi-a asumat-o niciodată, prin nicio manifestare de voinţă proprie legată de exerciţiul funcţiei publice’, se explică în sesizare.
O altă critică adusă legii vizează ‘discriminarea între demnitari, în funcţie de forma juridică a relaţiei personale’.
‘Norma criticată produce şi o discriminare între demnitari, contrară articolul 16 alineat (1) din Constituţie, întrucât cel căsătorit beneficiază de un criteriu formal şi verificabil obiectiv – actul de căsătorie – pentru identificarea persoanei obligate să declare, iar cel aflat într-o relaţie de fapt este expus, împreună cu partenerul său, unei incertitudini pe care legea nu o rezolvă. Această asimetrie este de natură să genereze un stimulent invers pentru demnitar, care poate evita formalizarea relaţiei tocmai pentru a beneficia de imprevizibilitatea normei, efect contrar chiar scopului declarat de prevenire a conflictelor de interese’, conform sesizării.
O sesizare asupra actului normativ a fost depusă săptămâna trecută de mai mulţi senatori, potrivit Agerpres
About The Author
