Cu permisul suspendat, un ieșean s-a dus la poliție să declare o tamponare

WhatsApp Image 2021-06-20 at 13.03.25

Poliţiştii Iaşi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că joi, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea o autoutilitară, pe raza municipiului Iaşi, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 32 de ani.


În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, iar cei doi conducători auto s-au prezentat la sediul Biroului Rutier pentru a declara faptul că au fost implicaţi într-o tamponare. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că tânărul de 19 ani avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.


În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, tânărul de 19 ani a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. nr. 195/2002.