CTP estimează un buget de un sfert de miliard de lei anul acesta

Compania de Transport Public (CTP) Iași a prognozat un buget cu o valoare de 250 milioane lei, conform informațiilor APIX.ro. Bugetul este cu 14% mai mare decât rezultatul preliminat al anului 2023, și cu 18% mai mare decât prognoza pe anul trecut.

Cea mai mare parte a cheltuielilor CTP vor fi pentru asigurarea salariilor celor peste 1.200 de angajați: în total, cheltuielile de personal se ridică la 120 milioane lei, iar 13 milioane lei din această sumă reprezintă bonusuri. Plățile restante ale CTP se mențin la un nivel ridicat – 50 milioane lei.

CTP estimează un buget de un sfert de miliard de lei anul acesta

O creștere în buget va fi pentru remunerațiile șefilor: cheltuielile totale vor crește de la 3,3 milioane lei la 3,7 milioane lei. Este vorba despre cheltuielile aferente contractului de mandat și a celorlalte organe de conducere și control. Cei cinci directori ai CTP au fiecare un salariu de câteva mii de euro net în fiecare lună.

CTP estimează că va avea un profit net în 2024 în valoare de 2,7 milioane lei – anul trecut, profitul a fost 1,7 milioane lei. Cheltuielile de investiții ale companiei sunt minime (3,8 milioane lei) și, în principal, vizează lucrări la stațiile de transport (adăposturi pentru călători, 1,2 milioane lei), panouri informative (250.000 lei), achiziția a diverse dotări (1,1 milioane lei) și rambursări de credite (1,2 milioane lei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *