CSM Ceahlăul are un nou antrenor începând cu 1 iulie

Marco Veronese a ajuns la un acord cu CSM Ceahlăul Piatra-Neamț și va fi antrenorul echipei noastre începând cu 1 iulie 2024. Înțelegerea se va întinde pe perioada a doi ani, anunță clubul pietrean.

Antrenorul este în vârstă de 48 de ani, pe care i-a împlinit pe 22 mai. În cariera de antrenor începută în 2012 a ocupat funcția de antrenor secund al echipei spaniole Alaves (2017) și al naționalei Albaniei (2017), sub comanda lui Giovanni De Biasi. Din 2019 în 2021, timp de două sezoane s-a ocupat de pregătirea echipei Parma U19, iar în următorul sezon a fost pe banca celor de la FC Torino U17. Sezonul 2022-2023 l-a găsit în continuare în cadrul sectorului de tineret al FC Torino, după care a lucrat din nou ca secund, la Triestina. Ca jucător, Marco Veronese a debutat în Serie A în tricoul echipei Internazionale Milano, înregistrând doar trei apariții, după care cariera și-a construit-o la echipe din Serie B și Serie C. Are trei promovări din Serie C în Serie B ca și component al echipelor Monza, Modena și Cesena”, a transmis CSM Ceahlăul.

CSM Ceahlăul are un nou antrenor începând cu 1 iulie

Am urmărit multe meciuri ale echipei Ceahlăul din sezonul precedent. Am remarcat că Liga 2 este un campionat alcătuit din echipe bune, că se practică un joc fizic, dar și că sunt jucători cu calitate. Consider că sunt un antrenor care are capacitatea de a se adapta și-mi doresc ca echipa să transmită o energie pozitivă către suporteri pentru ca cei din tribună să ne sprijine mereu. Suporterii trebuie să vadă că echipa se sacrifică pentru fiecare minge, că joacă bine, că își creează ocazii și că marchează”, a declarat astăzi Marco Veronese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *