Cruzime fără margini asupra unui copilaș de 2 ani

Un copilas de 2 ani din judetul Neamt se afla internat in coma de gradul IV la Spitalul Sf. Maria din Iasi dupa ce ar fi fost batut de parinti. Incidentul a avut loc luni, in comuna Urecheni. Mama micutului si iubitul acesteia se afla in arest preventiv.

Mama micutului, in varsta de 20 de ani si iubitul acesteia, de 17 ani, locuiau impreuna in casa tanarului din comuna Urecheni. Cei doi au sunat la 112, pe motiv ca micutul ar fi suferit o criza epileptica si starea lui s-a agravat. Medicii de pe ambulanta au observat loviturile de pe corpul minorului și au sesizat organele de cercetare penală. Copilasul a fost transportat de urgenta la Spitalul de Neurochirurgie Iași, ulterior fiind transferat la Spitalul de Copii Sf. Maria.

”A fost transferat un pacient în vârstă de 2 ani, cu multiple contuzii, fracturi mai vechi și mai noi. La prima evaluare cu necroză de fese. Un pacient care prezenta și hematoame cerebrale, intracerebrale este ventilat mecanic, este în stare foarte gravă, critic, se aplică tratamentul specific în această patologie. Evoluția va fi destul de greu favorabilă având în vedere multiplele leziuni pe care le prezintă pacientul. Au venit medicii de la IML, există suspiciunea loviturilor din partea celor din anturajul copilului, nu știm. Par lovituri sunt lovituri, fracturi mai vechi și fracturi mai noi.”- a declarat Alina Belu, manager Spital de Copii Sf. Maria Iași

Medicii au sesizat poliţiştii, iar aceştia au declanşat o anchetă în urma căreia mama şi concubinul acesteia au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală şi rele tratamente aplicate minorului. Astăzi, magistraţii Judecătoriei Târgu Neamţ au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi.

Ca urmare a cercetărilor, procurorul de caz a dispus efectuare în continuare a urmării penale față de doi suspecți, iar ulterior s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia. În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a suspecților, iar la data de 1 februarie instanța a fost sesizată cu propunere de arestare preventivă a inculpaților. La data de 01.02 Judecătoria Târgu Neamț a admis propunerea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgu Neamț și a dispus arestarea arestarea preventivă a inculpaților pentru 30 de zile. Dosarul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț ca urmare a probatoriului administrat în cauză.” a declarat Gabriela Neacșu – Purt. cuv. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Neamt

Tânăra de 20 de ani este din comuna Buhoci, județul Bacău iar copilul provine dintr-o relație anterioară. 

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!