Criză politică în Moldova: Premierul Natalia Gavrilița a demisionat / Consilierul prezidențial Dorin Recean, posibil premier nominalizat – SURSE

maia-si-gavrilita-640x400

În acest moment, partidul PAS, fondat de președinta Maia Sandu, are o majoritate confortabilă în Parlament (63 de locuri din 101), astfel că e de așteptat ca viitorul candidat propus de Maia Sandu să treacă rapid de votul decisiv al Parlamentului.

Ora 13.20: Președinta Maia Sandu a anunțat vineri după-amiază că a luat act de demisia premierului Natalia Gavriliță și că, după consultări cu partidele parlamentare, va desemna un candidat la funcția de premier

Comunicatul Maiei Sandu:

Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment.
Mulțumim mult, Natalia!
Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.

Ora 13.05: Premierul Natalia Gavriliță și-a anunțat demisia din funcție printr-o declarație de presă. Ea a spus că dacă guvernul ar fi avut pe plan intern aceeași susțșinere pe care a simțit-o de la aprtenerii europeni, ar fi reușit să avanseze mai repede. Principalele declarații ale premierului demisionar:

  • Dragi cetățeni, după un an și jumătate în fruntea acestui Guvern, a venit timpul să anunț demisia mea din această funcție
  • Dacă Guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am simțit-o la partenerii noștri europeni, am fi reușit să avansăm mai mult și mai repede.
  • Am știut să păstrăm calmul în Transnistria. Am păstrat pacea și stabilitatea economică a țării în ciuda agenților destabilizatori
  • Sunt mândră că am accelerat proiectele de infrastructură care stagnau din cauza incompetenței și corupției

Ora 12.10: Dorin Recean (48 de ani) este un influent consilier prezidențial pe probleme de securitate. A fost numit de președintele Maia Sandu secretar general al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

Are o carieră politică semnificativă, fiind ministru de Interne în perioada 2012 – 2014, în guvernele Filat și Leancă, ocazie cu care a reformat sistemul polițienesc din Republica Moldova. Anterior a fost și ministru adjunct al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor.