Criza de plastic îi sabotează pe botoșănenii care vor un buletin nou

Criza de plastic pentru tipărirea buletinelor mărește termenul de obținere a unui act de identitate. Un botoșănean, de exemplu, poate să aștepte și o lună de zile până să-și primească actele. Unii se plâng că nu pot încheia tranzacții sau nu pot face retrageri de bani fiindcă nu au actele necesare.
Cartea de identitate este absolut necesară în societate. Fără buletin nu putem face tranzacții bancare, nu putem obține alte documente, deschide o firmă, obține un pașaport sau chiar pleca din țară. Încă de acum câteva luni, procurarea unui buletin este tot mai dificilă. Sau, mai exact, implică un timp de așteptare tot mai mare.
La Botoșani, de exemplu, o persoană care dorește obținerea unui buletin, fie schimbare, fie obținerea unui buletin nou, poate aștepta și o lună de zile.
În județul Botoșani termenul de eliberare a unei cărți de identitate, indiferent dacă era vorba despre un document nou sau schimbat,era de 3-4 zile lucrătoare, după depunerea tuturor documentelor la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Populației. Cărțile de indentitate erau tipărite la Botoșani în cadrul unui departament de evidența populației subordonat DGEP. În ultimele trei luni, timpul de așteptare pentru populație a crescut substanțial, din cauza unei noi crize de plastic pentru tipărirea cărților de identitate.
De la 3-4 zile lucrătoare s-a ajuns la termene de 30 de zile pentru eliberarea unui buletin. „În general, în 3-4 zile lucrătoare se elibera o carte de identitate, după depunerea actelor necesare. Mai apoi am primit înștiințare că termenele cresc la 10 zile, apoi la 20 de zile și în cele din urmă s-a ajuns la 30 de zile”, spune, Costel Gabur, șef SPCLEP Botoșani.
sursa gazetabt.ro