Cristian Pistol – Director CNAIR: “Sectorul Pascani – Suceava are de astazi acord de mediu!”
Sectorul Pașcani – Suceava al A7 are de astăzi Acord de Mediu. Practic putem finaliza anul acesta Studiul de Fezabilitate pentru acest sector cu o lungime de 61,97 km iar după aprobarea indicatorilor tehnico-economici vom intra în faza de elaborare a Proiectului Tehnic și ulterior de execuție a lucrărilor.
“Și sectorul Suceava – Siret avansează bine, iar la începutul anului viitor vrem să finalizăm Studiul de Fezabilitate (după obținerea acordului de Mediu). Și acest proiect, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici va intra în faza de elaborare PTE și ulterior a execuției lucrărilor pe cei 55,7 km. Cu aceste două secțiuni putem spune că întreaga A7 (de la Ploiești la Siret) va fi finalizată într-un orizont de timp predictibil. A7, această veritabilă coloană vertebrală rutieră a Regiunii Moldova, va permite o dezvoltare economică accelerată a zonei si recuperarea decalajelor față de alte regiuni”, a mentionat Cristian Pistol, director CNAIR.