Creșteri salariale pentru profesori și unii angajați din sănătate, din ianuarie

salariu 89

Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, ordonanța care prevede înghețarea salariilor din sistemul bugetar. Potrivit noii variante vor fi creșteri salariale în educație, sănătate și asistență socială de la 1 ianuarie 2022.

„Dacă nu s-ar fi adoptat impactul brut asupra deficitului ar fi fost 97 miliarde de lei, iar prin echilibrul făcut prin măsurile de creștere a colectării, s-a făcut o economie la bugetul general consolidat de 87 miliarde de lei”, a declarat Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

În proiectul actual sunt prevăzute măriri de salariu pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ. Proiectul inițial cuprindea majorări de salarii doar pentru unele categorii din sănătate.

„Brancardierii, infirmierele, salariile lor trebuiau aduse într-o zonă de recuperare. Nu este ceea ce trebuia. Nu putem mai mult pentru că suntem într-o procedură de deficit excesiv. Zic că începem să recuperăm. Mărim salariile în educație și sănătate. Știu că trebuiau mai multe categorii, sunt convins că vom găsi soluții. E o creștere medie de aproape 7%, e o recuperare din diferență, ceea ce rămăsese restant pentru a ajunge în grila anului 2022. Va fi un efort de 900 de milioane de lei la Educație și de 687 de milioane de lei la Sănătate”, a zis Adrian Câciu.

Pentru ceilalți bugetari salariile sunt înghețate, totodată Adiran Câciu a menționat că veniturile polițiștilor ar putea crește, însă doar după rectificarea din vară.

„Cel mai devreme va fi la rectificare, dar nu vor fi doar dânșii, ci și în educație și sănătate. Dar, să avem banii necesari, să nu ajungem să nu mai permitem să mai dăm un leu salariu”, a adăugat Ministrul Finanțelor.