Creșterea consumului de droguri în Suceava, evidentă și în volumul de dosare al procurorilor DIICOT
Creșterea fenomenului consumului de droguri în Suceava este evidentă din mai toate direcțiile. Dealerii acoperă piața din mai toate zonele din județ, inclusiv cele rurale, iar practica a arătat că acolo unde traficanții au fost arestați, alții le-au luat locul. Evident, afacerile cu droguri sunt prospere pentru că sunt și mulți consumatori, tineri și foarte tineri.
Pe de altă parte, practica mai arată și că aproape întotdeauna dealerii prinși în flagrant în mai multe rânduri au continuat să facă trafic, ceea ce demonstrează că aceștia nu pot fi opriți în general decât atunci când sunt săltați de structurile Antidrog și arestați.
42 de dosare trimise la judecată anul trecut de DIICOT, cu 81 de inculpați
O analiză a activități procurorilor de la DIICOT – Serviciul teritorial Suceava pe ultimii doi ani arată o creștere importantă a numărului de dosare și de inculpați trimiși în judecată, la infracțiuni privind Legea 143/2000, care urmărește prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Creșterea consumului de droguri în Suceava, evidentă și în volumul de dosare al procurorilor DIICOT
Statistic, în anul 2023, au fost în lucru la DIICOT Suceava 376 de dosare pe linie de droguri, față de 309 în anul 2022.
Anul trecut, procurorii de la DIICOT Suceava au soluționat 107 dosare, din care 42 au fost rechizitorii de trimitere în judecată a inculpaților.
În cursul anului 2022 au fost soluționate 74 de dosare, din care doar 26 prin rechizitorii, cu inculpații trimiși în judecată.
Creșterea activității pe linie de destructurare a traficanților este așadar pe toate liniile și arată, pe lângă o creștere a eficienței, și dimensiunea fenomenului.
Foarte relevantă este și situația privind traficanții trimiși în judecată:
”În anul 2022 s-a dispus trimiterea in judecată a 57 de inculpați, iar în
anul 2023, au fost trimiși in judecată 81 de inculpați”, se arată într-un răspuns oficial al DIICOT către Monitorul de Suceava.