Crește numărul copiilor ucraineni care ajung la Spitalul „Sf. Maria” Iași

275874485_328107226017654_8944328524396653330_n

La Unitatea de Primire Urgențe a spitalului se prezintă zilnic, pentru consult, până la zece copii refugiați din zona de conflict. Aceștia au, în general, simptome precum febră, durere de gât, tuse.

După stabilirea diagnosticului, le sunt recomandate tratamentele și terapia necesare. Consultul pacienților ucrainieni se face cu sprijinul unui medic rezident vorbitor de limbă slavă, pe fiecare gardă din UPU existând un cadru medical care poate asigura, voluntar, dialogul în acest sens.

„Am constatat în ultima perioadă o adresabilitate crescută către spitalul nostru în ceea ce-i privește pe copiii din Ucraina. Avem, în acest moment, și trei cazuri internate, pacienții fiind confirmați cu Coronavirus. Doi dintre copii sunt în sectorul ATI, unul, în zona roșie. Un pacient în vârstă de o lună are și diagnosticul de leucemie. Situația acestor copii, fugiți din calea războiului, este copleșitoare, dar personalul nostru le oferă atât spirjinul medical de care au nevoie, cât și cel uman”, a afirmat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” Iași.