Creșele din Iași intră în vacanță

12 creșe din cadrul Direcției de Creșe a Municipiului Iași vor intra în vacanța de vară. Ele vor funcționa prin rotație pentru a nu-i afecta pe copiii care le frecventează. Pe perioada cât vor fi închise, Direcția de Creșe Iași a anunțat că se vor face reparații și igienizări pentru ca cei mici să aibă, din toamnă, cele mai bune condiții.

Prima care va fi închisă timp de aproximativ o lună și jumătate este Creșa nr.8 „Poienița Însorită”. Începând de pe data de 18 iulie până pe 28 august vor intra în vacanță: Creșa nr.6 „Clopoțelul Magic, Creșa nr.10 „Piticii Năzdrăvani”, Creșa nr.14 „Primii Pași”, Creșa nr.15 „Fluturașii Veseli”, Creșa nr.19 „Piticot” și Creșa nr.25 „Steluța Fermecată”. Creșa nr.9 „Voiniceii” va fi închisă între 25 iulie și 04 septembrie. În perioada 01 august-11 septembrie vor fi închise Creșa Municipală, Creșa nr.1„Universul Copiilor”, Creșa nr.2 „Curcubeul veseliei” și Creșa nr.24 „Năzdrăvanii Veseli”.

Noi funcționăm până la jumătatea lunii iulie când vom începe, așa cum părinții deja știu, prin rotație vom închide creșele”, a declarat Mihaela Ghiocă, director Direcția Creșe Iași.

În această perioadă, la nivelul creșelor au loc lucrări administrative.

E o perioadă de efectuare a concediului de către personalul nostru plus în această perioadă are loc igienizarea spațiilor și eventualele reparații care se impun și care, în cursul anului nu se pot face”, a spus Mihaela Ghiocă, director Direcția Creșe Iași.

Direcția Creșe Iași dispune de 1.060 de locuri în cele 12 creșe.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!