Cozi de zeci de kilometri la intrarea în Grecia, la vama Kulata

Kulata-cozi-masini-768x576

Sâmbătă s-au format cozi de zeci de kilometri la intrarea în Grecia. Potrivit reprezentantului Forum Grecia, Dan Adrian Drăgan, oamenii nu se informează înainte de a pleca în vacanță cu privire la formalitățile pe care trebuie să le urmeze pentru a trece frontiera.

„Observăm de ceva timp că turiștii își încep concediile sâmbătă dimineața, poarte ar fi bine să se reorienteze, să plece de vineri sau luni, aceasta este prima cauză a aglomerării. Grecia încearcă să păstreze o rată a infectărilor cât mai scăzută și țara ca o destinație sigură. Din acest motiv, la frontieră trebuie să prezentăm pe lângă documente și adeverința de vaccinare, dar și LPF-ul (Passanger Locator Form), care se poate completa cu 24 de ore înainte de călătorie, online pe travel.gov.gr și poate fi arătat direct de pe telefonul mobil. Românii trebuie să se informeze înainte de a pleca la drum pentru a evita acest timp de neplăceri. Cei mai în vârstă pot solicita ajutorul celor mai tineri, dacă întâmpină probleme”, a spus reprezentantul Forum Grecia, într-o intervenție la Digi24.

Având în vedere situația, Ambasada României a iniţiat demersuri în regim de urgenţă pentru fluidizarea traficului de la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas).

„În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas), Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena a iniţiat în regim de urgenţă demersuri pe autorităţile centrale şi locale elene, solicitând identificarea în cel mai scurt timp a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului şi a echipamentelor de testare”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Astfel, cei care doresc să călătorească în Grecia trebuie să aibă asupra lor: certificatul de vaccinare, un test negativ sau dovada că turiștii au trecut prin boală, și formularul care se completează online (LPF), cu 24 de ore înainte de călătorie.