Costel Alexe – presedinte CJ Iasi: „Sunt profund dezamăgit de evaluarea făcută de Ministerul Sănătății privind finanțarea prin PNRR!”

costel-alexe-mediu-pnl

Sunt profund dezamăgit de evaluarea făcută de Ministerul Sănătății privind finanțarea prin PNRR a proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară. Iașul merita să aibă un spital al inimii și am atras în nenumărate rânduri atenția asupra urgenței și necesității acestui institut nu doar pentru județul nostru, ci pentru întreaga regiune a Moldovei, inclusiv pentru Republica Moldova.

Am plecat din start cu un dezavantaj de -15 puncte, asupra căruia am tras un semnal de alarmă, printr-o adresă trimisă Ministerului în 22 iulie 2022, prin care am solicitat să corecteze această, îmi permit să spun, discriminare față de regiunea noastră. Din păcate, nu s-au luat măsuri și cel mai tare mă tem că lipsa finanțării pentru IRMC va adânci decalajele, deja mari, față de alte regiuni, îngreunând accesul la servicii medicale pentru cetățenii care suferă de boli cardiovasculare.

Solicit public ministrului Rafila să suplimenteze fondurile pentru Componenta 12 – Sănătate Investiția: Infrastructură spitalicească publică nouă și să includă și IRMC-ul, care se află acum pe lista de rezervă.

Noi oricum nu ne vom opri aici și vom căuta orice sursă de finanțare, fie prin POS, fie prin alte linii disponibile, astfel încât să dăm comunității noastre acest spital atât de necesar.