Costel Alexe: „Investim, anul acesta, peste 97 de milioane de lei în sectorul de sănătate”

Costel_Alexe

Vară politică încinsă

Anul acesta, în județul Iași se vor investi peste 97 de milioane de lei în sectorul de sănătate, anunță președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

„Investim, anul acesta, peste 97 de milioane de lei în sectorul de sănătate. Finanțăm cele trei mari proiecte medicale pentru Iași: construirea și dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, a Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii și a Centrului Regional pentru Tratamentul Infertilității Iași. Vor fi trei spitale construite de la zero pe care Iașul le va avea în următorii ani. Continuăm și proiectul de reabilitare și modernizare la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi, la corpul B, ultima etapă a proiectului și, în același timp, vom extinde Unitatea de Primiri Urgențe și spațiile medicale. Vom investi și în extinderea stației de oxigen la Spitalul de Pneumoftiziologie, în achiziționarea unui nou computer tomograf pentru Spitalul de Neurochirurgie Iași și în susținerea activității tuturor spitalelor, inclusiv spitalul de Boli Infecțioase și cele două maternități, Elena Doamna și Cuza Vodă”, a anunțat Costel Alexe.