Costel Alexe: „Din pacate, fondurile pe care le-a primit Iasul nu sunt suficiente!”

costel-alexe-mediu-pnl

Am primit de la foarte mulți primari și ieșeni întrebări despre modul în care au fost alocați cei peste 1 miliard de lei din Fondul de rezervă pentru proiectele locale. Mă voi referi strict la activitatea Consiliului Județean Iași pentru că mi-am asumat că voi fi un președinte pentru toți.

Am o colaborare foarte bună cu primarii din județ, și cu cei de la PSD și de la USR, nu doar cu cei liberali. Anul acesta a fost pentru prima dată când toate UAT-urile din Iași au primit bani din bugetul Consiliului Județean în funcție de proiectele de investiții și nu de culoarea politică.

Am avut mai multe consultări cu primarii din județ și cu cei care sunt membri ACOR Iași referitoare la formula de alocare a fondurilor, astfel încât să sprijinim demersurile fiecărei administrații locale în implementarea proiectelor propuse. Respect dreptul fiecărei comunități și a fiecărui ieșean de a fi corect reprezentat și de a avea șanse egale la dezvoltare. Aceasta este viziunea administrației județene.

Dacă la nivel central există o altă viziune, va fi asumată, așa cum este firesc, de cei responsabili de deciziile pe care le-au luat. Din păcate, nici fondurile pe care le-a primit Iașul nu sunt suficiente pentru a susține investițiile de care comunitatea noastră are nevoie, raportându-ne la importanța regională a Iașului și la faptul că suntem județul cu cel mai mare număr de locuitori după București.

Indiferent de calculele și deciziile luate de administrația centrală, noi vom face tot posibilul să ne respectăm angajamentele asumate în fața ieșenilor prin programul de guvernare locală 2020 – 2024.