Copilul luat de autoritatile daneze a fost externat dar nu poate fi repatriat din cauza starii de sanatate

familie danemarca

Ministerul Familiei din Romania continuă demersurile pentru aducerea în țară a copilului M. R. aflat în plasament în Danemarca. Legislația din Danemarca permite repatrierea unor copii aflați în astfel de situații delicate, dacă sunt îndeplinite condițiile Convenției de la Haga. Deciziile concrete în acest caz pot fi luate doar de autoritățile din localitatea unde a fost semnalat incidentul.

„Am transmis, astăzi, o scrisoare primarului localității unde s-a născut M. R. și unde locuiește familia de tineri români. Am transmis, din nou, disponibilitatea autorităților române de a aduce în România copilul și de a-l plasa în îngrijirea bunicilor materni. Am reiterat principiul internațional potrivit căruia este în interesul copilului să fie crescut în familia extinsă. Nu ne dorim să îngreunăm în vreun fel activitatea autorităților daneze. Însă, informațiile cu privire la situația copilului sunt îngrijorătoare. Măsura de plasament a fost, deja, instituită pentru un an de zile, iar băiatul se află la o familie maternală pe care părinții nu o pot cunoaște sau vizita. Tinerii români nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situația acestora, în următoarele șase luni. Autoritățile daneze ne-au transmis că M.R. a fost externat, dar starea sa de sănătate nu permite în acest moment o deplasare până în România”, a transmis Gabriela Firea, ministrul Familiei Tineretului si Egalitatii de Sanse.