Copiii salvați din incendiul de la Vladomira sunt în stare gravă

WhatsApp Image 2022-02-09 at 08.48.40

Doi copii din localitatea Vladomira au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Sf. Maria din Iași fiind victimele unui incendiu care a cuprins locuința în care se aflau. Cei doi micuți se aflau sub supravegherea surorii lor în varsta de 11 ani, mama lor fiind plecată de la domiciliu. Aceasta a alertat un vecin care le-a scos pe micuț din flăcări. Copiii au fost operați în această după amiază, iar prognosticul medicilor este rezervat.

Copiii se aflau în pătuțul lor în momentul în care au izbucnit flăcările, iar fetița cea mare a fugit din casă pentru a alerta un vecin.

„A venit fata mai mare și a strigat la poartă. Eu când m-am dus fumul ieșea pe geamuri și am intrat prin foc, prin fum, am luat o galeată de apă unde era flacăra mai mare și după aia am intrat și am scos fetele cate una pe rand”, a spus Marian Timofte, un vecin al familiei.

Copiii au fost duși cu arsuri importante la locuința vecinului și a încercat să stingă flacările care au cuprins casa. Mama, care-și crește singură copiii nu se afla la domiciliu.

„Cauza probabil de producere a incendiului a fost determinată de jar sau scantei căzuți din mijlocul de încălzire”, a declarat Ionel Roșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

Micuții sunt într-o stare gravă și după o primă evaluare au fost băgați în sala de operație. Doctorul Sidonia Susanu împreuna cu toată echipa de medici din cadrul Secției de chirurgie plastică i-au operat pe copii, echipa fiind completată de medici ATI.

Alina Belu – manager Spitalul de Copii Sf. Maria:

„Au fost aduși în UPU a Spitalului de Copii Sf. Maria, doi pacienți de 3 ani, respectiv 4 ani cu arsuri prin flacară. La o primă evaluare, primul pacient cu o suprafață de 60 la sută se afla în sala de operație, iar celălalt are estimată o suprafață de 45 la sută din suprafața corpului. Pacienții sunt gravi cu prognostic rezervat având în vedere suprafața și vârsta mică. Se explorează și căile aeriene în timpul intervenției chirurgicale pentru a se face o evaluare având în vedere că provin din flacară. Din cate a spus surioara care a ajuns și ea la noi cu arsură, dar pe o suprafață de 2 la suta, a luat foc pătuțul și a fost flacară în jurul copiilor”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iași.

Mama copiilor s-a internat alături de aceștia. Micuții suferă de arsuri pe față, torace și membrele superioare. Femeia își creștea singură cei trei copii.

„Este vorba despre o familie monoparentală. Prima fetiță de 11 ani nu are paternitate recunoscută. Este un caz regretabil, în prezent un asistent social și un psiholog se află la spital pentru evaluarea situației. În masura în care vom considera de cuviință, vom lua o masură de protecție ori în familie extinsă, ori la asistenți maternali. Sperăm ca lucrurile să fie bine și de asemenea vom iniția un program de consiliere pentru cei 3 copii”. a declarat Tiberiu Bantaș, purtărorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.

Fetița de 11 ani este în stare stabilă și a suferit arsuri pe mâna dreaptă.