Copiii fac regulile, parinții le urmează cuminți

foto_copii

Relaţia copil-părinte modelează caracterul viitorului adult, a declarat pentru stirile Tele M Andreea Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi. Natura umană se schimbă în funcţie de experienţele trăite iar copiii prezentului sunt prea rasfatati si li se oferă  un stil de viaţă sedentar, cu stimulare nesfârşită prin distracţii tehnologice şi plăceri instantanee.

Problema o reprezintă, asadar, părinţii. Aceştia îşi privează pruncii de bazele unei copilării sănătoase, cum ar fi o alimentaţie echilibrată şi un somn suficient, mişcare şi aer proaspăt, jocuri creative, comunicare, timp liber, obligaţiuni cu limite clar stabilite şi instrucţiuni descrise.

Ca părinţii moderni sunt accesibili din punct de vedere emoţional si isi alinta   mult copiii putem vedea cu ochiul liber. Superlativele cu care ne intampinam copiii sunt si ele daunatoare, adauga specialistul.

Copiii nostri sunt acuzaţi astazi de faptul că sunt narcisişti, egoişti, leneşi, că nu se pot concentra, că sunt răzvrătiţi şi mereu nemulţumiţi. Această generaţie dezamăgitoare este, de fapt, rezultatul noii strategii de parenting.

Psihiatrii din toata lumea trag semnale de alarma in ceea ce priveste abordarea moderna de crestere a copiilor. Parentologul Antonia Noel surprinde esenţa noului stil de a fi părinte şi rostul său social: „Noi suntem ultima generaţie care a ascultat de părinţi şi prima care va asculta de copii”.