Copiii din centrele de plasament au avut liber la cumparaturi

market

Ce inseamna Craciunul pentru un copil din centrul de plasament? Poate chiar libertatea de a alege cadourile. 100 de beneficiari ai centrelor din Iasi au avut astazi ocazia sa-si cumpere dulciuri, imbracaminte si accesorii, bugetul pentru fiecare persoana fiind de 200 de lei. Onoarea de a fi Mos Craciun a avut-o omul de afaceri Sorin Constantinescu, care a venit de la Bucuresti special pentru a achita cumparaturile copiilor. 

„Astazi veti avea ocazia sa primiti cadou 200 de lei sa va cumparati ce vreti voi din magazin. Rugamintea mea este sa fiti foarte atenti si sa cumparati ce doreste inimioara voastra, nu va lasati influentati, ce vreti voi, aia cumparati”, li s-a spus copiilor.

Impartiti pe doua grupe a cate 50 de copii, acestia au intrat nerabdatori intr-un hypermarket din Iasi. Nu s-au oprit asa cum ar face orice copil la raionul cu jucarii si s-au impartit pe raioanele cu dulciuri si haine.

Irina, 12 ani: „Mi-am luat niste ghetute pentru ca mi-au placut foarte mult tipul acesta. Mi-am luat si niste cercelusi”.

Si-au facut lista de acasa cu ce si-ar dori si au socotit la sange preturile astfel incat sa nu depaseasca suma acordata.

Ciprian Mihalcea a fost cel care i-a povestit lui Sorin Constantinescu viata din centrele de plasament si despre cat de mult si-ar dori un copil sa primeasca de sarbatori ceea ce isi doreste.

Ciprian Mihalcea, director Asociatia Grupul Zambetul Nostru Iasi: „Le-am spus copiilor ca daca voi face rost de cineva care sa ne ajute oare le-ar place ideea? Ei au fost foarte incantati, au zis ca nu mai vor cadouri de Craciun, ca vor sa-s cumpere ce vor ei din magazin. Vad ca le place si se bucura de tot ce-si cumpara”.

Sorin Constantinescu – om de afaceri:M-am intristat, ma asteptam sa vad foarte multi copii la magazinul de jucarii si nici vorba. Majoritatea copiilor s-au dus sa cumpere detergent, sampon, ceea ce este destul de trist. Am alocat 200 de lei pentru fiecare copil, sunt100 de copii, deci in total 20 mii lei. Oricat alocam, compensa cu bucuria pe care o vedeam pe chipurile copiilor”.

Beneficiarii celor doua centre au varste cuprinse intre 9 si 23 de ani, niciunul nefiind trecut cu vederea. Cei mai mici au fost ajutati de voluntari si de educatoarele din centru