Copiii au cerut Ministerului Educației, într-o întâlnire online, condiții de siguranță pentru începerea școlii sau cursuri online din toamnă

Sharing is caring!

Condiții igienico-sanitare optime, măsuri de distanțare socială în clase, prin suplimentarea spațiilor în care au loc cursurile școlare, asigurarea transportului spre școală pentru toți copiii în condiții de siguranță sanitară și mai ales alocarea de fonduri necesare pentru ca dreptul tuturor copiilor la educație să fie respectat, prin dotarea cu tablete, acces la internet și programe de educație virtuală – sunt solicitări concrete, pe care copiii care au participat la cea  de-a 20-a ediție a Forumului Național al Copiilor le-au transmis direct Ministerului Educației, într-o discuție informală care a avut loc online.

Peste 100 de copii din întreaga țară au participat la cea de 20-a ediție a Forumului Național al Copiilor, a cărui temă majoră a fost restabilirea dreptului la educație pentru toți copiii, prin asigurarea condițiilor necesare pentru participare la școala online, scenariul pentru începerea noului an școlar pe care ministrul Educației îl consideră cel mai probabil.

“Când un copil rămâne în afara școlii, pentru că nu are o tabletă sau acces la internet, el se simte marginalizat, discriminat și este furios”. (Andrei, 15 ani)

Copiii participanți la acest eveniment de tradiție al Organizației Salvați Copiii România, de data aceasta online, au prezentat astfel autorităților, în data de 15 iulie, o serie de recomandări pentru ca școlile să fie sigure pentru sănătatea copiilor și a profesorilor.

În caz contrar, copiii au propus varianta educației desfășurate online, în contextul pandemiei, cu condiția ca niciun copil să nu rămână în afara școlii, din motive de vulnerabilitate socio-economică. Totodată, copiii cer programe școlare dedicate și consiliere psihologică, pentru cei care au probleme în a se adapta la constrângerile educației online, dar și cursuri de pregătire pentru cadrele didactice.

”Școala trebuie să fie un loc în care fiecare copil și fiecare profesor să se simtă în siguranță, un spațiu deschis, în care copilul să fie pus în valoare și încurajat. Închiderea școlilor, în contextul pandemiei, a fost pentru mulți copii o experiență traumatică, pentru că nu au avut acces la cursurile online și au fost astfel marginalizați”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Ce au solicitat copiii

  • Repartizarea urgentă a fondurilor necesare pentru remedierea condițiilor din școli (în special în mediul rural) și crearea de mecanisme de raportare prin care elevii să poată sesiza problemele întâmpinate;
  • Condiții igienico-sanitare pentru ca atât copiii, cât și profesorii să fie protejați;
  • Cadre medicale în școli;
  • Asigurarea transportului spre școală pentru toți copiii în condiții de siguranță sanitară;
  • Luarea în considerare a riscurilor din pauzele școlare;
  • Echipamente tehnice adecvate comunicării online pentru toți copiii;
  • Pregătirea profesorilor pentru a putea susține ore online și pentru folosirea platformelor digitale și, totodată, selectarea unui număr limitat de platforme (platforme unice pe școală);
  • Comunicarea cu persoane cu pregătire în psihologie (consilierii școlari, psihologi, diriginți) pentru comunicarea dificultăților emoționale ori de relaționare.

Ce le-au promis autoritățile

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au reiterat, în cadrul întâlnirii cu copiii, că sistemul  este pregătit pentru trei scenarii de lucru:

  • optimist – Toți copiii la școală, în clase;
  • hibrid/mixt – Prin rotație, participare în clase la școală și online;
  • pesimist – școală doar online.

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au dat asigurări că vor asigura condiții igienico-sanitare în școli, pentru ca profesorii și copiii să fie protejați.

Legat de costul pentru adaptarea la scenariile în care o parte sau toată școala se va desfășura online, autoritățile au amintit de achiziția a 250.000 de tablete pentru copiii din medii dezavantajate. Copiii participanți au atras atenția asupra faptului că există un număr mult mai mare de copii care ar avea nevoie de dispozitive și că nu ar trebui să se condiționeze distribuirea acestora doar la familiile cu venituri minime, pe bază de cerere, ci în urma unei analize de teren.

Pentru completarea resurselor umane necesare pentru acordarea de sprijin emoțional copiilor vor fi angajați 3.600 de consilieri școlari.

La solicitarea copiilor privind realizarea unei programe școlare online și pregătirea digitală pentru profesori, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au menționat că se lucrează la ghiduri metodologice de recuperare.

Date de context

Accesul la o educație de calitate pentru copiii vulnerabili continuă să fie puternic afectat de închiderea școlilor, iar scenariul unei perioade prelungite de lipsă a contactului direct cu școala conduce la o creștere semnificativă a riscului de abandon școlar și de excluziune socială.

O analiză efectuată la finalul lunii aprilie de Organizația Salvați Copiii asupra unui eșantion de peste 500 de gospodării selectare din rândul beneficiarilor noștri ridică serioase semne de alarmă cu privire la impactul pe care l-a avut criza declanșată de COVID 19 asupra copiilor care se aflau și anterior acestei conjuncturi în situații de risc (fiind în risc de abandon școlar, confruntându-se cu sărăcia sau crescând departe de părinții plecați la muncă în străinătate). Astfel, potrivit datelor obținute de Salvați Copiii:

  • La nivelul celor 891 de copii școlari din familiile cuprinse în eșantion, 162 au avut lecții online la toate materiile și 351 la unele materii, ceea ce înseamnă că 378 (42,42%)  de copii nu au avut acces la educație online, ci doar la alte intervenții de educație la distanță, la sprijin educațional din afara școlii sau au fost complet privați de educație.
  • 9 din 10 persoane spun că au în gospodărie acces la internet. Totuși, majoritatea acestora navighează online folosind telefonul mobil, ceea ce face dificilă utilizarea internetului în contexte educaționale. Analizând situația celor 891 de copii școlari din familiile cuprinse în eșantion, observăm că 89 nu au acces la internet, 541 au acces la internet acasă doar prin telefoane mobile și doar 261 au acces la internet și de pe desktop, laptop sau tablete;
  • Doar 1 din 10 familii spune că reușește să își ajute suficient toți copiii pentru a continua să învețe în această perioadă.

La sfârșitul lunii mai, în cadrul Semestrului European, Comisia Europeană a atras atenția României asupra unor provocări ale sistemului de educație, cum ar fi echitatea, caracterul incluziv, nevoia de a stabili un mecanism care să abordeze părăsirea timpurie a școlii, subliniind că:

”Nu se constată nicio îmbunătățire a rezultatelor școlare, în special în rândul copiilor din zonele rurale și din zonele defavorizate din punct de vedere economic. (…)Din cauza infrastructurii digitale inadecvate, a materialelor didactice necorespunzătoare și a competențelor digitale insuficiente, trecerea la învățământul la distanță, necesară în contextul epidemiei de COVID-19, creează probleme pentru instituțiile de învățământ și formare, pentru cadrele didactice și pentru elevi, în special pentru elevii defavorizați și pentru romi.”

Experiența Salvați Copiii în lucrul cu peste 4.000 de copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială cuprinși în programele socio-educaționale arată că majoritatea dintre aceștia au nevoie de sprijin permanent din partea școlii.

La nivel național, de asemenea, datele statistice ne arată că cel puțin 4 din 10 elevi români au nevoie de intervenții individualizate pentru corectarea decalajelor constatate.


shares