Control judiciar 60 de zile pentru un iesean care a furat haine dintr-o masina

politia

În noaptea de 14 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au depistat în flagrant delict un tânăr în timp ce ar fi sustras mai multe articole de îmbrăcăminte dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului Iaşi.

Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 14 decembrie a.c., tânărul cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 15 decembrie a.c., tânărul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, faţă de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

De asemenea, la aceeaşi dată, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la domiciliul tânărului, iar în urma activităţilor au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din infracţiuni.