Controale ale inspectorilor ANSVSA la hotelurile și restaurantele de pe litoral

plaja

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat astăzi la Constanţa „Comandamentul Sezon Estival 2021”, acţiune în cadrul căreia inspectorii instituţiei vor efectua controale în unităţi turistice şi alimentare din mai multe staţiuni de pe litoral.

În cadrul Comandamentului, în perioada 17 iulie – 30 august, în serii de câte două săptămâni, vor acţiona echipe de control alcătuite din inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale şi inspectori delegaţi de la DSVSA judeţene.

Obiectivele controalelor vizează atât respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare, dar şi a măsurilor care se aplică pe durata prelungirii stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, în corelare cu relaxarea măsurilor aplicate operatorilor economici din domeniu, se precizează în comunicatul ANSVSA.

Controalele oficiale vor fi realizate în unităţi de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din categoria: tabere şcolare, restaurante, pizzerii, cantine, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie, cofetării, patiserii, pensiuni turistice, unitati tip catering, puncte gastronomice locale, etc.

Echipele de control vor acţiona în şapte zone de interes turistic:

  • Năvodari,
  • Mamaia Nord,
  • Mamaia Centru,
  • Mamaia Sud,
  • Eforie,
  • Costineşti
  • Mangalia – Vama Veche.

Scopul constituirii „Comandamentului Sezon Estival 2021” este asigurarea unui nivel ridicat de protecţie pentru turişti, astfel încât aceştia să poată consuma produse alimentare în condiţii de igienă şi de siguranţă, pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare, subliniază ANSVSA.