Contribuabilii ieșeni pot plăti cea de-a doua tranșă din anul 2022 pentru principalele impozite și taxe locale

taxe impozite ghiseu

Pentru a evita penalizările, contribuabilii ieșeni pot plăti cea de-a doua tranșă din anul 2022 pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit pe mijloacele de transport etc.) până pe data de 30 septembrie 2022. Neplata până la scadență a impozitelor și taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, silind organul fiscal să declanșeze executarea silită urmată de aplicarea efectivă a măsurilor de executare (popriri, aplicarea de sechestre etc.).

Plata impozitelor și taxelor locale se poate face la ghișee în numerar sau cu cardul atât la sediul Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale din bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, cât şi la centrele de cartier situate astfel:

– cartier Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, tel.0232.253.160;

– cartier Păcurari, șos. Păcurari nr. 34, tel. 0232.276.787;

– cartier Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, tel. 0232.227.517;

– cartier Frumoasa, bd. Poitiers nr. 20-22, tel. 0232.223.031;

– cartier Tătăraşi, str. Vasile Lupu nr. 82, tel. 0232.277.310;

și la ghișeul din clădirea situată în șos. Națională nr. 43, tel. 0232.264.246.

Programul de lucru al organului fiscal este zilnic între orele 8.30 și 16.30, cu excepția zilei de joi, când programul de desfășoară în intervalul orar 8.30 – 18.30.

Plata impozitelor și taxelor locale se poate efectua și online (fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online ww.ghiseul.ro, fie de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi – meniul Taxe Online).

Exista două modalități de plată:

– plata fără autentificare: nu sunt necesare date de acces, pot fi plătite doar taxele și impozitele al căror cuantum este deja cunoscut;

– plata cu autentificare: sunt necesare date de acces (utilizator și parolă).

Pentru www.ghiseul.ro datele de acces se obțin prin accesarea secțiunii „Creare cont”, în care se completează CNP-ul, numărul de card al titularului contului și o adresă de e-mail. Ulterior, se primesc pe acest e-mail, userul și parola inițiale, care vor trebui schimbate la prima autentificare. După autentificare veți putea face și plățile, fiind afișate toate sumele datorate.

Pentru a efectua plata pe site-ul Municipiului Iaşi, secțiunea Taxe Online, sunt necesare date de acces, care se pot obține astfel:

– se transmite o cerere tip însoțită de cartea de identitate scanată pe adresa de e-mail informatii@primaria-iasi.ro;

– se utilizează platforma comunicațională Ghișeul Online, accesând secțiunea Primăria Digitală situată pe banda roșie a site-ului www.primaria-iasi.ro. Vi se va solicita să completați datele de identificare, să atașați o fotografie a cărții de identitate și cererea tip.

De asemenea, plata se poate efectua şi prin virament prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public), cod fiscal 4541580. Conturile IBAN în care se pot efectua plăți sunt afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi și pot fi vizualizate accesând adresa www.primaria-iasi.ro -> Transparenta -> Acte de interes public -> Documente economice -> Conturile IBAN ale Municipiului Iași.

Orice cereri sau documente pot fi depuse la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță: fax (0232.410.266) sau e-mail (impozite.taxepf@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor fizice, respectiv impozite.taxepj@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor juridice).

Pentru informații suplimentare, organul fiscal poate fi contactat:

– la telefon 0232.267.582, interior 175, 155, 153 și 122, adresa de e-mail impozite.taxepf@primaria-iasi.ro, sau la sediul Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași din bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, corp B (în cazul contribuabililor persoane fizice);

– la telefon 0232.267.582, interior 165 și 150, adresa de e-mail impozite.taxepj@primaria-iasi.ro, sau la sediul central al Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași, din bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11 (în cazul contribuabililor persoane juridice).