Consum record de medicamente anti-Covid în Valul 4

covid 19

În ultimele 2 luni ale acestui an, consumul de medicamente anti-COVID-19 a crescut de cel puțin 6 ori la nivelul spitalelor care tratează pacienții infectați, anunță Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății a asigurat în perioada septembrie-octombrie 2021, un număr de 126.845 de flacoane de Veklury (Remdesivir).

În data de 15 octombrie, Ministerul Sănătății a semnat cu firma producătoare un contact subsecvent pentru 139.200 de flacoane de Veklury (Remdesivir) care va acoperi perioada de consum până în luna decembrie 2021.

În perioada următoare, un nou contract subsecvent de încă 100.000 de flacoane va fi semnat în urma căruia va fi acoperit și consumul din luna ianuarie 2022.

Astăzi, 3 noiembrie 2021, stocul de Veklury (Remdesivir) este de 31.000 flacoane.

Veklury (Remdesivir) a fost primul tratament autorizat pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus, acesta primind o autorizație de introducere pe piață condiționată.

Medicamentul se administrează pacienților cu forme medii, ventilați mecanic, sau care necesită aport de oxigen.

În ceea ce privește Tocilizumab, în perioada septembrie – octombrie 2021, au fost repartizate către unitățile sanitare care tratează pacienți cu SARV-Cov -2 cu forme critice și severe, care necesită ventilație mecanică și oxigen un număr de 14.106 de flacoane de diferite volume.

În prezent se fac demersuri pentru încheierea unui nou constract subsecvent pentru achiziția unui număr de 1000 de flacoane de Tocilizumab, din care 900 de flacoane de 400 mg.

Ministerul Sănătății (MS) a solicitat Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) activarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru achiziționarea altor 12.700 de flacoane de Tocilizumabum.

Tot în această perioadă, s-a încheiat un contract de 10.000 de doze de anticorpi monoclonali, primele 7.500 de doze fiind deja repartizate în 147 de spitale care tratează pacienți infectați cu SARS-Cov-2.

Anticorpii monoclonali sunt folosiți în prevenirea formelor severe de COVID-19 și se administrează în formele ușoare și medii de boală.

La data de 01 noiembrie, un număr de 519.839 de tablete reprezentând 10.396 de cutii de Favipiravir se aflau în stocul unităților sanitare de pe întregul teritoriu al României.

Începând cu data de 12 octombrie a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienților cu COVID 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului Favipiravir în ambulatoriu cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase pentru pacienții aflați la debutul bolii.

Stocurile existente astăzi la nivel național acoperă necesarul de tratament pentru aproximativ 7.426 de pacienți pentru cel puțin 10 zile, conform necesarului și estimărilor comisiei de specialitate. La nivel local pot fi realizate relocări de stocuri între unitățile medicale, în funcție de necesități.

La începutul lunii septembrie, Guvernul României a alocat suma de 386.660.000 lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în vederea achiziției medicamentelor destinate tratării pacienţilor cu COVID-19 internaţi în unităţile sanitare din România.

Pentru asigurarea asistenței medicale a pacienților infectați, Ministerul Sănătății, în urma demersurilor realizate a obținut donații de anticorpi monoclonali și Tocilizumab din partea mai multor state europene care au fost deja repartizate în spitalele de pe întregul teritoriu.

De asemenea, donația de Favipiravir va fi repartizată începând din această săptămână, conform informării furnizorului.