Consiliul Concurenței a sancţionat cu amenzi de 10 milioane de euro distribuitorii de gaze

energie-3

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a anunțat că prețul energiei va rămâne ridicat, iar singurele soluții ar fi ca oamenii să-și eficientizeze consumul și persoanele vulnerabile să primeasc ajutor de la autorități. Instituția a sancţionat cu amenzi totale de 10 milioane de euro distribuitorii de gaze E.ON, Engie, Premier Energy, Ottogaz, pentru comportamente incorecte faţă de consumatori.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: „Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro. Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie. Consumatorii să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi. Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela. Am sancţionat cu amenzi totale de 10 milioane de euro distribuitorii de gaze E.ON, Engie, Premier Energy, Ottogaz, pentru comportamente incorecte faţă de consumatori. Toţi au recunoscut încălcarea legii şi au plătit amenda. Pe piaţa de electricitate am impus CEZ proceduri corecte pentru debranşări, Enel pentru conectări la reţea, iar companiei Hidroelectrica i-am impus să vândă cantităţi mai mari pe bursa de energie pentru a nu crea artificial penurie.”

Majorarea preţurilor la electricitate şi gaze este un fenomen european, nu doar românesc, justificat, în parte, de revenirea economiei după pandemie, dar şi de politica europeană de majorare a penalităţii pentru poluare, ceea ce a condus la o creştere foarte mare a preţului energiei bazate pe cărbune, a mai explicat acesta.

În România, încă de anul trecut, Consiliul Concurenţei a iniţiat proceduri prin care să poate solicita informaţii de la companiile din domeniu, pe baza cărora să poată interveni în piaţă.

În ultimul timp au fost sesizate tot mai multe situații în care furnizorii nu au respectat contractele cu preț fix. În acest caz se poate ajunge chiar și până la ridicarea licențeu.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: „Costul gazelor este doar 60% din preţul total al facturii, iar costul electricităţii este sub jumătate din preţul facturii. Trebuie să ne uităm şi la celelalte componente, cele reglementate, ale facturii pentru a identifica zonele în care se pot face economii, de exemplu citirea contorului de gaze şi a celui de electricitate pot să fie realizate de aceeaşi persoană, reducând astfel acest cost plătit, în final, tot de consumator.”

Marii consumatori de energie beneficiază de scheme de sprijin, însă, în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, costurile lor mai mari cu energia le vom vedea în preţul produselor lor peste câteva luni. Şeful autorităţii de concurenţă a menționat că din primăvara este posibil ca prețurile să scadă. Va fi pus în funcţiune şi gazoductul Nord Stream II, care va aduce mai multe gaze în Europa din Rusia.

România importă circa 10% din consumul de energie electrică şi 20% din cel de gaze, iar, în lipsa importului, preţurile ar fi şi mai mari, pentru că s-ar utiliza mai multă energie electrică generată din cărbune.

Piaţa de electricitate din România a fost liberalizată la 1 ianuarie 2021, iar cea de gaze la 1 iulie 2021.

sursă: economedia