Consilierii locali au contestat costurile mari ale parcării din Mușatini

Un proiect de hotărâre care a stârnit discuţii în plenul Consiliului Local (CL) de vineri, 3 februarie, a vizat construirea parcării supraterane din zona Muşatini (280 locuri), Alexandru cel Bun. Investiția a stârnit polemici în spațiul public, având în vedere costurile mari estimate pentru construire: la peste 10 milioane euro (fără TVA). Chiar daca unii consilieri au contestat costurile, proiectul a fost aprobat in unanimitate.
„Din calculul meu, costul este de 1.294 euro/mp, este un cost extraordinar de mult chiar şi în condiţiile scumpirii materialelor de construire. Am rugămintea să revizuiţi costul, nu are cum să ajungă atât de mult. Nu vreau să transformăm această lucrare, motivând preţul ridicat la care s-a ajuns în urma unui studiu de fezabilitate, ca o motivaţie de a nu mai face parcări rezidenţiale”, a comentat Iulian Nicolau (USR), arhitect de meserie.
La rândul lui, consilierul PSD Ovidiu Laicu, şef al Regionalei de Drumuri, a subliniat că un deviz pentru o astfel de lucrare nu ar trebui să depăşească 1.000 – 1.100 euro/mp.
„Este un preţ mare, dar fiind prima tentativă de a face o parcare supraterană suntem de acord cu proiectul. Însă, vă rugăm să reevaluaţi costurile”, a completat Laicu. În schimb, liberalul Ciprian Bostan a susţinut că licitaţia din 2020, atunci când parcarea supraterană, era estimată la circa 8 milioane lei, a fost anulată din lipsă de ofertanţi întrucât „preţul nu era atrăgător”.