Conflict de interese sesizat de ANI in cazul viceprimarului comunei Ungheni
Agentia Nationala de Integritate a sesizat un conflict de interese in cazul viceprimarului comunei Ungheni, Eugen Gatu.
“În perioada exercitării mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea Hotărârii C.L Ungheni din 16 mai 2022 privind aprobarea închirierii prin atribuire directă a unor terenuri aflate în proprietatea publică a comunei Ungheni. În baza acesteia, în data de 17 mai 2022, GAȚU EUGEN REMUS a încheiat cu Primăria comunei Ungheni un contract de închiriere pentru suprafețele de teren aflate în domeniul public al comunei, care a stat la baza depunerii la APIA Iași a cererii unice de plată și de pe urma căruia a încasat subvenții în sumă totală de 18.540,78 Lei”, a mentionat ANI.
Viceprimarul a fost anuntat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.