Conferința internațională Digital Innovation Zone 3.0 – Where Business Meets Innovation
Joi, 20 martie 2025, începând cu ora 9:00, la Centrul de Evenimente – AGORA, din Iași,va avea loc a treia ediții a Digital Innovation Zone Conference – Where Business Meets Innovation, organizată de EDIH-Digital Innovation Zone (DIZ) unul dintre cele 7 Hub-uri Europene de Inovare Digitală (EDIH) din România, dedicat sprijinirii transformării digitale și inovației în Regiunea Nord-Est.
Digital Innovation Zone s-a lansat în 2019, la inițiativa Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, ca organizație non-profit dedicată sprijinirii transformării digitale și creșterii potențialului de inovare al companiilor și instituțiilor publice. În mai puțin de un an, DIZ a fost recunoscut ca Digital Innovation Hub operațional în rețeaua europeană. Validarea internațională a culminat cu integrarea în rețeaua European Digital Innovation Hubs (EDIH – Centre europene de inovare digitală), alături de alte peste 200 de hub-uri similare, și accesarea unei finanțări de 3,8 milioane de euro.
Parteneri fondatori: Universitatea Tehnică ‘Gh. Asachi’, Iași (lider de consorțiu), Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Gr. T. Popa’, Iași, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Clusterul de Imagistică Medicală – Imago-Mol, Romsoft, Strongbytes, Grapefruit, Atelierul de Idei și Iceberg Plus.
În prezent, DIZ este unul dintre cele mai importante hub-uri de inovare digitală din România, având un impact major asupra digitalizării regiunii Nord-Est. Iar în cei 5 ani de activitate a consolidat colaborarea între actori regionali și internaționali și a contribuit la crearea unui ecosistem mai dinamic și conectat. Totodată, a atras investiții și a sporit accesul la tehnologie pentru IMM-uri și instituții publice.
Un eveniment de referință pentru inovare și digitalizare
Conferința Digital Innovation Zone a devenit un eveniment de referință in regiune, oferind un cadru unic pentru schimbul de idei, colaborare și accelerarea procesului de digitalizare la nivel național și internațional.
După succesul edițiilor anterioare, care au reunit peste 400 de participanți, 40 de speakeri și peste 7.000 de interacțiuni de networking, ediția 2025 își propune să treacă la un nou nivel consolidându-și rolul de platformă esențială pentru inovare și digitalizare în România.
Cu un accent sporit pe creșterea potențialului de inovare al regiunii, conferința facilitează accesul la tehnologii emergente, expertiză internațională și oportunități de finanțare, oferind IMM-urilor, instituțiilor publice și hub-urilor de inovare digitală (EDIH-uri) cadrul ideal pentru dezvoltare și parteneriat. Prin extinderea colaborărilor internaționale, sesiuni de matchmaking avansate și prezentarea celor mai noi soluții digitale, DIZ Conference 2025 devine mai mult decât o conferință – devine un motor al transformării digitale și al creșterii competitivității în regiunea Nord-Est.
Zona Expo – Tehnologie la cele mai înalte standarde
Unul dintre punctele de atracție ale DIZ Conference 2025 este Zona Expo, un spațiu extins de 350 mp, unde companii naționale și internaționale vor prezenta cele mai noi tehnologii inovatoare dedicate digitalizării și automatizării. Aici, participanții vor putea explora soluții de ultimă generație din domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică, realitatea virtuală, robotică și automatizări industriale, dar și aplicații digitale avansate pentru sectorul sănătății și administrației publice. Zona Expo oferă o oportunitate unică de interacțiune directă cu furnizori de tehnologie, testare a soluțiilor inovatoare și descoperirea celor mai potrivite instrumente pentru accelerarea transformării digitale în diferite industrii.
Pentru companiile interesate să expună la DIZ Conference 2025, participarea în cadrul Zonei Expo reprezintă o oportunitate valoroasă de a intra în contact direct cu potențiali clienți și parteneri de afaceri. Standurile expoziționale sunt disponibile pentru rezervare, iar înscrierea se poate face accesând formularul de înregistrare.
Agenda și speakeri
Agenda evenimentului include atât sesiunile plenare structurate pe topicuri de actualitate, workshopuri cu informații despre companiile care benficiază de expertiza DIZ și au reușit să își scaleze afacerile prin digitalizare sau să dezvolte soluții inovatoare, precum și sesiuni de matchmaking internațional.
Evenimentul din acest an va beneficia de un lineup de speakeri naționali internaționali din domeniul digitalizării și inovării, lideri de opinie și experți din industrie, care vor împărtăși viziuni, strategii și soluții pentru transformarea digitală. În cadrul conferinței vor lua cuvântul reprezentanți de marcă ai ecosistemului de inovare digitală, printre care: Felix Pătrășcanu – co-fondator si managing partner FUN Curier, Natalie Cernenka – Head of EIT Deep Tech Initiative, Dr. Ing. Adrian Victor Vevera – Director General al ICI București.
Un alt moment important din agendă este lansarea de carte Win-Winnovation, autor Piet Verhoeve un colaborator apropiat al Digital Innovation Zone și membru în Advisory Board DIZ, lansează în avanpremieră cartea sa despre modele sustenabile de inovație colaborativă, cu exemple de bună practică din Regiunea Nord-Est a României.
Pentru a afla mai multe detalii și actualizarea agendei în timp real,vizitează pagina conferinței.
De ce să participi la DIZ Conference 2025?
✔ Conectare cu liderii din industrie și experți în tehnologie pentru informații despre trendurile în inovare și digitalizare
✔ Explorarea celor mai noi tehnologii digitale în Zona Expo
✔ Networking strategic cu antreprenori, furnizori de tehnologie și investitori
✔ Vizibilitate și oportunități de colaborare pentru startup-uri și IMM-uri
Cum te poți înscrie?
Participarea la DIZ Conference 2025 este gratuită, dar locurile sunt limitate! Înscrierile se pot face online pe site-ul oficial al conferinței.
Vă așteptăm la DIZ Conference 3.0 – Where Business meets innovation pentru a descoperi, conecta și inova împreună!