Conest: „Ne pasă de miile de ieșeni blocați în traficul din Bucium și vom finaliza lucrările la timp!“

bucium

Conest și-a propus ca până la data de 11 septembrie 2021 să finalizeze tronsonul din carosabil care afectează zona Bucium. Conest și-a respectat fiecare promisiune făcută ieșenilor, prin finalizarea mai multor proiecte publice înainte de termen și la standarde europene indiferent de costuri. S-a urmărit cu atenție disconfortul creat prin introducerea unor restricții de circulație în zonă, citind mesajele ieșenilor și s-a preluat apelul consilierului local Alianța USR PLUS, Răzvan Timofciuc, unul dintre cei mai activi consilieri locali pe problemele orașului în spațiul public.

„Proiectul este unul de impact pentru că Spitalul de Psihiatrie „Socola” și blocurile ANL din Bucium trebuiau racordate la sistemul centralizat de furnizare agent termic. Am preconizat că prin lucrările pe care tocmai am început sa le executăm, vom aduce disconfort riveranilor și celor care tranzitează zona Bucium. Ne-am mobilizat pentru ca timpul de execuție sa fie cât mai scurt și totodată să respectam și condițiile impuse de Politia Rutieră în avizul emis.

Din păcate, am fost nevoiți sa lucram în carosabil deoarece alte potențiale zone de lucru (trotuar, spațiu între carosabil și trotuar) sunt deja ocupate de multe alte utilități funcționale. Lucrăm la tronsonul rețelei termice primare, de cca 760 metri liniari, de la Spitalul „Socola” și până la strada 3 Fântâni.

Jurnal de șantier Bucium, marți 18 august

1. TRONSON T05 – lungime tronson 220 metri liniari – cuprins între Spitalul Socola și Hotel Bellaria. Pe acest tronson activează la aceasta oră următoarele resurse: 11 muncitori, deserventi utilaje – 3, excavator 9T -1 buc., buldoexcavator – 1 buc., camioane 5T – 1 buc.Astăzi s-au finalizat în totalitate lucrările de săpătură șanț pentru montaj conducte și lucrăm cu prioritate la montajul conductelor.

2. TROSO T04 – în lungime de 325 metri liniari – cuprins între Hotel Bellaria și intersecția cu str. Vișani.Pe acest tronson activează la aceasta oră următoarele resurse: 13 muncitori, deserventi utilaje – 4, buldoexcavatoare – 2 buc., camioane 8X4 – 2 buc.Astăzi s-au săpat aproximativ 40 metri liniari șanț și s-a montat 196 metri liniari țeavă (aproximativ 100 metri liniari traseu).

3. TRONSON T03 – în lungime de 215 metri liniari – cuprins între intersecția cu Str. Vișani și Hotel Pleiada.Pe acest tronson activează la aceasta oră următoarele resurse: 12 muncitori, deseventi utilaje – 5, buldoexcavatoare -3 buc., camion 8X4 – 1 buc., camionetă 3T.Astăzi s-au finalizat lucrările de montaj conducte pe aproximativ 100 metri liniari de de traseu (conducte sudate) și s-au săpat aproximativ 50 de metri liniari de șanț cu evacuarea completa a pământului.

Lucrările din Bucium sunt supravegheate de un șef de șantier, trei ingineri și doi maiștri.

Vă asigurăm că lucrăm sub presiunea disconfortului pe care îl vedem zi de zi. Noi și familiile noastre trecem prin același calvar al zecilor de minute petrecute în trafic în zona Bucium. Trebuie să respectăm procedurile tehnice pentru a asigura calitatea lucrărilor și vom răspunde, ca întotdeauna pozitiv, apelurilor lansate de comunitate. Vom publica un jurnal al efectivelor de muncitori alocate proiectului din Bucium și vă vom ține la curent cu lucrările efectuate”, transmite Conest.